“Ce aşteaptă o femeie de la un barbat sau un bărbat de la o femeie” este considerată un fel de enigmă şi astăzi, încă nu ştim pe deplin cum trebuie să îi mulţumim pe bărbaţi sau ei cum să ne mulţumească pe noi. Cu toate acestea, unele aspecte par a fi clare şi valabile pentru majoritatea. De exemplu, iată ce NU îi place unui bărbat la o femeie:
1. Să fie dependentă de el
În multe cupluri femeile sunt dependente de bărbaţi. În momentul în care se implică într-o relaţie uită de tot şi de toţi: ea nu se mai vede cu prietenele ei sau nu mai face lucruri care înainte îi făceau plăcere.
Însă, trebuie să ştii că barbatul de lângă tine urăşte ca tu să stai numai acasă, să îl aştepţi pe el sau să fii disponibilă în fiecare moment doar pentru el, să îl plictiseşti cu tot felul de lucruri tipic femeieşti, în loc să te vezi cu prietenele tale să discutaţi de ale voastre.
Bărbaţii preferă femeile independente, puternice, cu viaţă proprie!
2. Să fie prea geloasă şi să îl verifice non-stop
În momentul în care iubeşti pe cineva este imposibil să nu fii şi gelos. Ca orice lucru, ce e prea mult strică. Gelozia poate fi constructivă, însă când e în exces îl sperie pe celălalt şi îl face să se închidă în el. Nici un bărbat nu îşi doreşte o prietenă geloasă până şi pe căţel din cauză că el îl mângâie prea mult. Aici deja este chiar prea mult şi devine chiar penibil.
Încrederea este foarte importantă într-o relaţie, însă dacă tu îl pisezi non-stop cu gelozia ta şi dacă arăţi că nu ai încredere în el deja aţi pierdut mult.
De asemenea, încearcă să îi acorzi destul credit şi să eviţi să îi controlezi mereu telefonul, mail-urile sau prin buzunare.
3. Să nu se îngrijească
Multe fete în momentul în care au o relaţie serioasă, refuză să se mai îngrijească. Ele consideră că dacă au alături un bărbat el o să fie prin preajmă indiferent de situaţie. O relaţie înseamnă să investeşti dacă vrei să primeşti. E vorba de pensat, tuns, vopsit, unghii îngrijite.
4. Să fie prea emotivă
Bărbaţilor le place să se simtă puternici şi să protejeze o femeie, însă nu suportă prea multă dramă, ei au nevoie şi de femei puternice care să le fie alături şi care să îi susţină.