GHEORGHE AIRINEI
S-a născut în 1928, la Buhuşi judeţul Neamţ, dintr-o familie săracă de ţărani moldoveni, cu puţine posibilităţi materiale.
Cu destule greutăţi a absolvit studiile medii, angajându-se apoi la Direcţia Judeţeană de Postă şi Telecomunicaţii Neamţ. Fiind un om silitor, corect şi deosebit de înzestrat la matematici, a fost scos din producţie şi a urmat cu bune rezultate Facultatea de Telecomunicaţii publice, obţinând titlul de inginer în 1954.
A fost repartizat la Direcţia de Telecomunicaţii Bucureşti, unde a lucrat la serviciul Măsurători ca inginer apoi ca şef staţie interurbană Bucureşti. S-a dovedit un inginer capabil, harnic, bun coleg şi cu vederi avansate, nedogmatice. A avansat apoi treptat, în primul rând prin inteligenţa şi simţul său de sinteză, în Direcţia Generală de Poştă şi Telecomunicaţii, ca inginer şef de serviciu Automatizare şi primind între timp sprijin politic (accentuăm, nu prin mijloace obscure sau necinstite, ci prin capacitatea deosebită de orientare în probleme grele, de investiţii, coordonare si analiză) ca director general adjunct. A avut un rol deosebit şi pozitiv în introducerea automatizării interurbane, a reţelei de radio-relee, cabluri coaxiale şi sisteme multicăi, reuşind prin entuziasmul său şi caracterul său deschis, accesibil, să antreneze colective valoroase de specialişti la aceste acţiuni.
După mutaţiile politice din 1964/1965 s-a reînfiinţat Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor, căutându-se oameni noi, mai deschişi, mai tehnocraţi, mai apropiaţi de tehnica nouă în posturi de conducere, Gheorghe Airinei primind postul de ministru adjunct.
Legăturile sale cu şcoala şi educaţia sunt vechi. Înca din liceu, a activat în paralel şi ca pedagog în învăţământul mediu, ataşându-se de latura educativ-pedagogică de specialitate.
A activat mulţi ani în paralel cu serviciul în producţie şi ca profesor la Şcoala Tehnică de Telecomunicaţii, atât la liceu cât şi la Şcoala Postliceală.
Este autorul primului manual de specialitate „Comunicaţii la mare distanţă” mult apreciat de specialişti şi apărut în mai multe ediţii. A colaborat apoi, cu alţi specialişti la elaborarea unor manuale complexe, timp de mulţi ani.
La posturile de conducere pe care le-a ocupat, a sprijinit pe toate căile, cu toate puterile, învăţământul tehnic de telecomunicaţii, actualul complex de clădiri ale colegiului nostru (funcţionale şi vizionar proiectate) datorându-i-se în mare măsură.
A antrenat şi încurajat cele mai bune şi capabile cadre de specialitate din ramura de telecomunicaţii (neţinând cont de nicio restricţie politică) spre a preda cursuri Ia Şcoala de Telecomunicaţii, pentru a ridica nivelul calitativ al acesteia, a fost totdeauna accesibil pentru dotarea şi perfecţionarea materială a laboratoarelor, atelierelor, şi cabinetelor şcolii de telecomunicaţii, prin alocarea de fonduri corespunzătoare şi personal capabil.
În tot acest timp, cu toate funcţiile de conducere ocupate, a rămas acelaşi om simplu, deschis, prietenos şi săritor, evitând orice exagerare sau favoritism.
Faţă de contribuţia sa multiplă şi pozitivă la crearea, dotarea şi dezvoltarea învăţământului de specialitate în telecomunicaţii, considerăm ca o recunoaştere minimă a meritelor sale acordarea numelui GHEORGHE AIRINEI unui colegiu din Capitală, în cartierul Drumul Taberei.
ISTORIA TELECOMUNICAŢIILOR
Istoria telecomunicaţiilor se înscrie pe o linie istorică începând cu telegraful şi extinzându-se până la Internet:
| Domeniul de telecomunicaţii | Diferenţa în ani între România şi planul mondial |
| Telegrafia | 9 ani |
| Telefonia | 1 an |
| Radioul | 6 ani |
| Televiziunea | 14 ani |
| Internetul | 11 ani |
România şi telecomunicaţiile
TELEGRAFUL
Telegraful cu semafoare
Denumirea de telegraf a fost introdusă de Claude Chappe în anul 1794, pentru sistemul de transmitere a mesajelor cu semafoare inventat împreună cu fratele său Ignace în 1791 pe când erau elevi de şcoală. În 1793 au realizat primul sistem comercial între două locaţii în apropiere de Paris care a atras atenţia lui Napoleon, acesta din urmă apreciind sistemul ca o mare idee.
Telegraful electric
La 24 mai 1844 Samuel Morse demonstrează public telegraful său electric (înregistrator electromagnetic) pe o linie între Washington şi Baltimore. Mai înainte de el, în Europa, în 1816 Francis Ronalds la Londra dezvoltă un telegraf electric utilizând “electricitate statică de înaltă tensiune”, transmiţând cu succes mesaje pe o distanţă de 8 mile. Acest telegraf nu a trezit interes.
În anul 1833, profesorii Gauss şi Weber au instalat un telegraf practic la Göttingen, Germania.
În România liniile telegrafice au fost instalate, cu contribuţie austriacă, dinspre Austria în Transilvania, apoi în Ţara Românească şi Moldova, iar cu o contribuţie franceză în zonele de Sud ale Principatelor Române.
TELEFONIA
1876 – Alexander Graham Bell inventează telefonul. Elisha Gray înaintează o cerere de patent pentru telefon la 3 ore după Bell. Prioritatea îi este acordată legal lui Bell.
Spre sfârşitul anului 1877, telefonul este introdus şi în România experimental (telegraful vorbitor sau telephon) de către firma Teirich &Leopolder -fabrică de aparate telegrafice- la Bucureşti. O convorbire la 100 m este raportată pentru început în 1877-78. În anul 1889 fiind instalata la Bucuresti centrala telefonica manuala cu cinci abonati
În 1878 Titu Maiorescu a vorbit telefonic pe o linie telegrafică de la Dorohoi la Mihăileni (20 km), Mihăileni fiind la frontiera cu Austria.Treptat numărul legăturilor telefonice se măreşte, pentru calea ferată şi autorităţi. Serviciul public urban este introdus în anii 1893-94 la Brăila, Galaţi, Bucureşti, cu staţii centrale de 50-100 linii. În 1893 se deschide serviciul interurban prin linia telefonică Bucureşti-Sinaia. Până în 1900 sunt introduse servicii publice la Ploieşti, Iaşi, Craiova 7 (1896), Botoşani (1897), Târgovişte (1898) ş.a..
RADIOUL
Marconi, Popov şi Tesla sunt fără îndoială marii pioneri ai radioului. Dacă notorietatea primilor doi, şi în special a lui Marconi, a fost recunoscută de la bun început, abia în anul 1943 Curtea supremă de justiţie din SUA recunoşte, în principal, lui Nikola Tesla prioritatea pentru circuitele de acord ale staţiilor de emisie şi recepţie, fapt esenţial pentru dezvoltarea radioului. Şi totuşi, marele însufleţitor al radioului şi principalul lui inventator a fost Gugliemo Marconi.
Iniţiatorul introducerii radioului în România a fost Dragomir Hurmuzescu (1865-1954). El repetă şi realizează la Iaşi în anul 1901 experimentele de comunicaţie prin radio ale lui Marconi, Popov şi ale altora.
TELEVIZIUNEA
Ideea televiziunii a apărut încă din secolul XIX, în anul 1884, la numai opt ani de la apariţia telefoniei (1876), înainte chiar de apariţia radioului, evident pentru transmiterea de imagini pe linii telefonice.
1884 Paul Nipkow în Germania elaborează un patent pentru un sistem complet de televiziune bazat pe scanarea mecanică a imaginii, cu un disc rotativ prevăzut cu găuri aşezate pe o traiectorie în spirală.
1897 K.F. Brown în Germania realizează tubul catodic cu ecran fluorescent.
În ţara noastră, George D. Cristescu (n.1902), fizician, publică prima lucrare de televiziune. În 1928 el face şi prime încercări de transmitere a imaginilor la distanţă.
În 1937 se prezintă o emisiune de televiziune electronică la Universitatea Bucureşti, facultatea de ştiinţe, în 1939 realizându-se câteva demonstraţii publice.
Prof. Alexandru Spătaru (n.1920) a condus cercetările pentru realizarea primelor
instalaţii româneşti experimentale de televiziune: în alb-negru (1953-1955) şi apoi în culori.
În anul 1955 încep primele emisiuni de televiziune alb-negru cu caracter regulat, iar în culori în anul 1964.
INTERNETUL
În România, principalele evenimente legate de introducertea transmisiilor de date şi a Internetului au fost următoarele:
1971 Demararea la ICI de către Marius Guran a primelor studii în România privind reţelele de calculatoare.
1975 Fabricarea primelor modemuri româneşti (IPA) şi testarea liniilor de telecomunicaţii din România pentru transmisia de date (ICI şi MTTc)
1979 La Institutul Central de Informatică s-a realizat o reţea locală ( LAN ) pentru interconectarea calculatoarelor în reţele pe zone restrânse, cu cercetari iniţial conduse de Marius Guran, finalizată în cadrul proiectului CAMELEON (Florin Păunescu, Dan Goleşteanu ş.a.).Au fost realizate componentele hardware si software necesare interconectării locale a micro si minicalculatoarelor, reţeaua fiind omologată cu succes.
1984 Este pusă în funcţiune, de către ICI, prima reţea naţională de calculatoare electronice.
1992 Primul nod românesc, care realizează legătura internaţională cu EARN (European Academic Research Network) prin Universitatea din Viena, devine operaţional la ICI.
1993 Nodul asigură conectivitate completă la Internet, ICI fiind prima entitate din România conectată la Internet. La 26 februarie 1993 are loc cuplarea oficială a României la Internet.
1993 Primul operator comercial de Internet din România (SC EUNET SRL)
1996 Prima carte romaneasca pe Internet este editată de Institutul de cercetări pentru Inteligenţă Artificială al Academiei Române (Mihai Drăgănescu, L’UniversalitÈ ontologique de l’information).
2001 Academia Română elaborează o strategie privind societatea informaţională-societatea cunoaşterii, definind vectorii tehnologici şi vectorii funcţionali ai societăţii cunoaşterii . Primul vector tehnologic este Internetul, în special Internetul de bandă largă pentru societatea cunoaşterii.
2003 Radiocomunicaţii SA , ca urmare a unui proiect pilot cuprinzând Bucureşti şi alte 6 oraşe din ţară, trece la realizarea unei reţele de transmisie de date în pachete (inclusiv pentru voce, video) prin Protocolul Internet care să cuprindă 40 de oraşe ale ţării.
