Un aliment nelipsit de pe masa românilor, cumpărat din apropierea locului de muncă, în drum spre casă sau chiar de la colțul blocului încă mai poate fi considerat o licitație a gusturilor. Mirosul de neînlocuit al pâinii tradiționale, coapte pe vatră ca în curtea bunicii, sănătoase și cu un aspect îmbietor, toate acestea conving tot mai mulți oameni din business-ul autohton de potențialul unui start-up în domeniul panificației.
În urmă cu 2-3 ani, bucureștenii identificau cu greutate brutării sau covrigării care să împrăștie arome convingătoare de-a lungul străzilor aglomerate. Și cum o afacere profitabilă pornește de la o necesitate a consumatorilor, iată că Bucureștiul s-a și „aprovizionat” cu aluat gustos. Strategia de poziționare a chioșcurilor cu specific nu era greu de intuit. Astfel, în zonele centrale (Cișmigiu, Universitate, Unirea) au apărut numeroase astfel de mini-brutării ce vând covrigi mari, ca pe bandă rulantă. Și puțini sunt cei care își încurcă foamea cu 1-2 covrigi, proviziile se fac cât pentru un birou întreg, într-o zi de muncă.
Pentru cei care se gândesc obsesiv la diete și regimuri de tot soiul, producătorii recunoscuți de produse de panificație le-au dedicat sortimente din cele mai variate de pâine: integrală, cu semințe, fără drojdie, Graham, neagră, cu cartofi, nuci și stafide, ambalate individual și cu forme și mărimi diferite: baghete, chifle, toast, cornuri, batoane.
În „jungla” business-ului autohton, departe de obiectivele clare ale obținerii profitului, un brand local a reușit să „spargă” tiparele și să se desprindă din rândul celor ce se hrănesc din legile consumerismului și ale profitului. GREENLAND își face loc încet, dar sigur, pe piața din București, atrăgând în fiecare zi un număr tot mai mare de cumpărători fideli, impresionați de beneficiile oferite de produse. Oamenii testează produsele și le recomandă cunoscuților și familiei, cu toții introducându-le în circuitul alimentar zilnic, pentru a obține rezultate cât mai bune.
Un segment de public bine conturat și loial brandului este dat de cei ce au diverse afecțiuni digestive, cardiace, nutriționale, respiratorii, osoase, cerebrale, probleme de imunitate, lipsa unor vitamine și minerale din organism.
Două dintre cele mai căutate produse din gama Greenland sunt Pâinea neagră Dumbrava și Pâinea fără drojdie cu semințe, extrem de solicitate pentru calitățile lor nutritive.
Pâinea neagră Dumbrava, apreciată pentru avantajele oferite de făina neagră (aport de substanțe minerale, proteine), dar și de celuloză, cunoscută ca fiind cea mai răspândită fibră (celuloza favorizează creșterea volumului de deșeuri intestinale și facilitează trecerea acestora prin colon). Mai mult decât atât, celuloza poate ajuta la reducerea nivelului din sânge și la reducerea riscului de a crește în greutate.
„Am ales produsele Greenland la recomandarea medicului meu, care, la rândul său, este un cumpărător fidel. De câțiva ani am fost diagnosticată cu diabet zaharat de tip II (non-insulino-dependent), iar fibrele pe care le conține făina integrală ajută la încetinirea digestiei la nivelul stomacului și reduce rata de absorbție a zahărului din sânge. Așa am ales pâinea integrală, extrem de eficientă în regimul meu alimentar. Fiica mea adoră pâinicile cu nuci și stafide, dulci și gustoase, cu rol în energizarea organismului și în menținerea greutății corporale”.
Pâinea integrală fără drojdie cu semințe este o excelentă sursă de fibre dulci, aminoacizi, vitaminele E și B, minerale, precum cupru, potasiu, magneziu, fier, fosfor, seleniu, calciu, zinc, valorificate prin acidul linoleic, cu rol în inhibarea creșterii tumorilor.
Produsele sănătoase marca Greenland au rol și în reglarea metabolismului, ordonează organismul uman și facilitează tranzitul intestinal. Acestea sunt beneficiile de bază ale unui sortiment de produse destinate unei categorii largi de consumatori, uniți prin principiile comune de întreținere și protejare a propriului organism.

Acasă Caligrafii subiective Foloasele ratiunii Brutăriile bucureștene de odinioară, renăscute în secolul XXI


















