În viaţa tribală, oamenii strigau sau făceau semne pentru a-i feri pe ceilalţi de un pericol sau pentru a-şi
anunţa semenii că au găsit hrana. Dar , ca multe lucruri care la origine au fost vitale , salutul a devenit un simbol. Salutul este prima manifestare de curtoazie cu care întâmpini pe cineva. Un simplu salut poate demonstra cuiva , de pildă , în ce măsură îl stimezi , cu condiţia să mai adaugi încă un mic gest.
FORMELE DE SALUT
La ţara , în oraşele mici sau la periferia marilor oraşe , există încă bunul şi străvechiul obicei de a-i saluta pe toţi cei pe care îi intâlnesti , fie cunoscuţi , fie necunoscuţi. În aceste locuri , sentimentul de apartenenţă la aceeaşi comunitate este încă viu şi să nu saluţi înseamnă să-ţi atragi antipatia tuturor.
Anonimatul marelui oraş , unde eşti pierdut în mulţime , nu mai permite evident acest salut generalizat. Aici funcţionează alt cod , ale cărui uzanţe reglementează modul de a saluta. Iată câteva din regulile sale de bază :
– bărbatul salută mai întâi o femeie , chiar dacă este mai tânără ;
– tânărul sau tânăra îi salută pe cei mai în vârstă ;
– noul venit pe cei care sunt deja adunaţi ;
– inferiorul pe superiori.
Este obligatoriu să răspunzi la orice salut deoarece a refuza să răspunzi la un salut înseamnă să-l jigneşti grav pe cel care ţi s-a adresat.
Se întâmplă adesea că unele persoane – al căror cerc de relaţii este foarte întins sau , pur şi simplu , a căror memorie este slabă – să aibă impresia că recunosc pe cineva şi să o salute sau să nu recunoască. Să zicem , că am cunoscut o doamnă în ţinuta de seară , iar acum , deoarece este îmbrăcată în taior n-o mai recunoaştem. Profesorul de gimnastică pe care îl vedem mereu în trening poate deveni de nerecunoscut când este îmbrăcat elegant. Din acest motiv , vom saluta chiar dacă nu suntem siguri că-l cunoaştem pe celălalt. Uităm repede un salut care ne-a fost acordat din greşeală , dar nu uităm niciodată că nu am fost salutaţi de către cineva cunoscut.
De reţinut: Vom evita să salutăm o persoană , mai ales o doamnă , dacă o întâlnim într-o companie compromiţătoare.
STRÂNGEREA MÂINII
Strângerea mâinii se practică mai ales când cele două persoane care se întâlnesc urmează să se oprească şi să stea puţin de vorbă. Este o formă de salut care datează din antichitate şi care este încărcată de un simbolism profund. Să saluţi pe cineva strângându-i mâna este un semn de mare stimă. În acest caz , regulile sunt inverse : cel care întinde mână primul este doamna , persoana mai în vârstă sau superiorul. Tot persoanei de rang superior îi revine iniţiativa formulei de salut. Se întâmplă ca din grabă sau din necunoaşterea acestei reguli , tânărul să fie primul care întinde mâna. Să o refuzi este , în această situaţie , un afront pe care n-ai dreptul să î-l faci , decât în ultima instanţă.
Un bărbat se va ridica pentru a strânge mâna cuiva. Doamnele nu trebuie să se ridice decât pentru a da mâna unei persoane mai în vârstă sau pe care vor s-o onoreze în mod special. Se spune , pe drept cuvânt, că modul în care strângi mâna celuilalt îţi dezvăluie firea. Să evităm deci să avem o mână moale sau una care o zdrobeşte pe a celuilalt. Ne vom feri , de asemenea , să apucăm doar vârful degetelor. O mână este o mână , iar o strângere de mână o strângere de mână. Cum există destule persoane superstiţioase , se va evita strângerea mâinii pe deasuprea alteia , în cruce. De altfel , gestul este total lipsit de eleganţă.
Este mai simplu să urmăm ordinea firească a priorităţilor : doamnele între ele , doamnele şi domnii , domnii între ei. Mâna pe care o strângem este în mod tradiţional dreapta.
Strângerea mâinii poate însemna şi altceva decât salutul. Se strânge mâna şi pentru a marca încheierea unei afaceri , pentru a sublinia condoleanţele , felicitările , o rugăminte , o mulţumire sau o scuză. Este un semn de camaraderie , de prietenie sau de dragoste.
Cum procedăm când purtăm mănuşi ?
Pe stradă, bărbatul îşi scoate mănuşa din mâna dreaptă pentru a strânge mâna unei femei , chiar dacă aceasta poartă mănuşi. Femeile îşi scot mănuşile când ajung la locul unei întâlniri stabilite , dar dacă aceasta este întâmplătoare , le pot păstra. Există o excepţie care este dictată de bunul simţ. Este vorba de mănuşile lungi care se poartă la toaletele de seară. Pentru că sunt foarte greu de scos , şi sunt asortate la rochie, se pot păstra toată seara. Mănuşile nu se ţin pe mână în restaurant , în sălile de teatru , concert sau expoziţii decât dacă sunt de tipul celor de mai sus. Într-o biserică protestantă , mănuşile se pot ţine pe mână, dar într-o biserică ortodoxă sau într-una catolică, unde se face semnul crucii la intrare după ce ţi-ai înmuiat degetele în apa sfinţită, este firesc să le scoţi.
Ce trebuie să ştim despre sărutatul mâinii ?
Este vorba , după cum se spune , despre un obicei vechi şi demodat sau , dimpotrivă , despre un act de supremă politeţe , apanaj al bărbaţilor bine crescuţi ? Ei bine domnilor, da, mâna se sărută, nu este deloc demodat, este chiar chic!
Mâna nu se sărută în aer liber sau pe stradă , ci numai în casă. Sărutatul mâinii pe o mănuşa , sau peste masă este o gafă.
Sigur există printre cititori şi un număr mare de îndrăgostiţi. Ei se întreabă desigur dacă pot să se sărute sau să se îmbrăţişeze pe stradă. Cunoscătorii de bunele maniere vor spune NU cu siguranţă, aducând o serie de argumente, dar eu va spun: DA, sărutaţi-vă, îmbrăţişaţi-vă când sunteţi tineri şi îndrăgostiţi, vă iertăm pentru asta. Ne facem că nu vedem, şi ne aducem cu drag aminte că şi noi făceam la fel. Şi uneori mai facem, chiar dacă suntem maturi . În suflet, tot tineri şi neliniştiţi ramânem…
