Domnul Tedy avea o mică problemă de rezolvat. Având un minuscul „Circ de iluzii” cu care străbătea ţara, mai ales prin localităţi liniştite, putea să se laude nu cu un trai extraordinar, dar nici nu suferea de foame, nici el şi nici cei pe care trebuia să-i întreţină. După cum decurseră unele probleme cu fiscul, mai avea nevoie de o derogare care să-i micşoreze taxa pe care o plătea.
Direcţia Financiară la care era arondat era plasată într-o casă mare, frumoasă, chiar lângă parc şi nu un parc oarecare ci unul care găzduia un obelisc ce amintea de tot felul de războaie şi mondiale şi chiar altfel de lupte, ca de pildă cele „de clasă” cum era moda într-o epocă nu prea îndepărtată…
Domnul Tedy se aşeză pe un scaun într-o anticameră mare şi se puse pe aşteptat. Curios din fire studia chipurile funcţionarilor, mai mari sau mai mici care se foiau ducând dosare voluminoase la şeful cel mare, cu uşi capitonate şi o inscripţie pe măsură.
Acesta ieşise odată cu cineva şi fuma. D-l Tedy făcu ochii mari dar nu zise nimic, era un „mai mult decât un vizionar” şi observă că în jurul acelui şef se mişcau o droaie de mici drăcuşori, care parcă se năşteau din fumul ţigării… de mulţi ce erau, se încolonau şi defilau cu nonşalanţă, nevăzuţi, de nimeni, bucurându-se de fumurile şi închipuirile acelui şef mărunt. D-l Tedy nu era un oarecare artist de bâlci, clovn etc… era un om care se născuse cu un har, mai mult ca alţi semeni de-ai lui, vedea cele nevăzute… după ce şeful intră în birou, d-l Tedy se sculă binişor şi o tuli cu viteză din acea anticameră a micului infern, repetându-şi în bărbie: bani, draci, ţigări…ţigări… draci, bani…
horia petru vertan
