Această observaţie, extrasă din cartea “Toţi bărbaţii sunt măgari” a scriitoarei americane Daylle Deanna Schwartz, exprimă un dublu adevăr psihologic al comportamentului erotic. Pe de o parte, bărbaţii sunt atraşi de felul cum arată, cum se îmbracă, cum se dezbracă sau cum se mişcă o femeie, toată această dinamică a expresivităţii feminine fiind determinată pentru reacţia sexului opus. Care, pentru a deveni aşa cum se numeşte, adică tare, trebuie mai întâi să vadă. Iar dacă ce vede îl inspiră pozitiv trece la acţiune. Instinctiv femeile cunosc foarte bine orizontul de aşteptare al universului masculuin şi se îmbracă (sau se dezbracă) în consecinţă. Caracterul observaţiei “bărbaţii se îndrăgostesc cu ochii” ar fi, deci, acela că ei sunt voaieurişti, în timp ce femeile sunt exhibiţioniste. Striptease-ul este forma coregrafică a exhibiţionismului feminin, destinat voaieurismului masculin colectiv. Adică exhibiţionism într-un cadru spectacular. Pe de altă parte, pentru a fi cucerite, femeile trebuie “vrăjite”, “aburite”, trombonite”, impresionate prin poveşti, complimente, poezii, serenade etc. Urechea lor e “specializată” pentru receptarea farmecului masculin mai mult decât orice organ. E adevărat că vorbele, “aburelile” etc. trebuie susţinute prin fapte, dar primul pas trebuie făcut pe cale verbală. Degeaba arată un barbat ca Brad Pitt sau Keanu Reeves, dacă el stă că o statuie în prezenţa unei puicuţe dornice de cele enumerate sau, mai rău, începe să vorbească despre fotbal sau arte marţiale. Femeile se orientează instantaneu spre melodia primului compliment rostit de o arătare cât de cât masculină. “Minte-mă frumos!” spun adesea femeile şi, chiar dacă o zic uneori în glumă, în spatele cuvintelor se ascunde adevărul psihologic incontestabil că “femeile se îndrăgostesc cu urechile”.
„Cele trei zeiţe” – pictură de Adina Romanescu
Urmează partea a doua a ritualului erotic, adică actul sexual propriu-zis, cu cele trei etape ale sale, respectiv preludiul, orgasmul şi postludiul. Fiecare din aceste faze are gradul ei de calitate în funcţie de talentul, cunoştinţele sau experienţa partenerilor. Este de luat în considerare, în acest context, afirmaţia lui Pascal Bruckner din cartea “Marea dezordine amoroasă”, cum că “sexul este capitala corpului”, din el inspirându-se atât prozaica pornografie, cât şi poezia erotică. E nevoie de câte puţin din fiecare, altfel se ajunge, prin exces de obscenitate, la secătuire, sau, prin exces de poezie, la exasperare. Revenind la aserţiunea iniţială, “bărbaţii se îndrăgostesc cu ochii, iar femeile cu urechile”, ea este valabilă la modul global. În realitatea curentă, observăm însă tendinţa din ce în ce mai accentuată de “rocadă” a sexelor. Adică femeile devin din ce în ce mai masculine, prin mişcarea feministă în general, dar şi prin unele particularităţi vestimentare şi de comportament: înjurăturile, pantalonii, fumatul, sporturile dure etc. În acelaşi timp, bărbaţii devin din ce în ce mai grijulii cu corpul lor (muşchi, tunsoare, gel, cercei etc.) şi au învăţat de la femei să facă striptease, uitând că “femeile se îndrăgostesc cu urechile”. Isteria colectivă de la spectacolele cu stripperi nu are o explicaţie pur erotică, ci una strict feministă: spectatoarele sunt ameţite pur şi simplu de beţia puterii, de faptul că sunt, pentru o clipă, stăpânele acelor dansatori jalnici care se prostesc erotic la picioarele lor şi se comportă, în ultimă instanţă, ca nişte femei în faţa bărbaţilor. În intimitate însă, femeia trebuie să fie femeie, iar bărbatul bărbat. Iar când bărbatul se admiră prea mult riscă să fie anihilat de dispreţul femeii cu care a făcut dragoste. Exact ca în bancul cu masculul feroce care, după o noapte de sex, a întrebat-o pe iubita lui, în timp ce se privea admirativ în oglindă: “Ce zici, dragă, ţi-ar plăcea să fii bărbat?”, “Dar ţie?” – i-a răspuns ea.
