Cum să reacţionăm când primim un cadou care nu ne place?

Am păţit-o cu toţii: de aniversări, de onomastice, la petreceri dar, probabil, mai ales de Crăciun. Un cadou pe care îl vedem ca nepotrivit, la care nu ne aşteptam şi la vederea căruia, chiar dacă venea de la o persoană dragă, nu ne-am putut stăpâni o grimasă (involuntară) de nemulţumire/dezamăgire/disperare.

Avem adesea pretenţia de la cei care ne sunt apropiaţi să ne cunoască foarte bine gusturile şi ne simţim oarecum jenaţi de “ignoranţa” sau nepriceperea lor faţă de acest subiect. Aşa că atunci când ne cadorisesc cu lucruri la care nici măcar nu am fi visat (nu într-un sens bun) e foarte uşor să ne simţim, pur şi simplu, ofensaţi.

Fireşte, este un gest foarte frumos din partea celor apropiaţi să ne ofere lucruri pe placul nostru, însă nu este obligatoriu. Cu toţii ne-am dori să fim înconjuraţi de oameni care să ne citească gândurile şi să ne surprindă, însă, dacă acest lucru nu se întâmplă, nu trebuie să ne ştirbească zâmbetul de pe buze. La urma urmei, după cum spune o veche zicală, “gestul contează”!

S-ar putea să fie iubitul, părinţii sau prietena cea mai bună care “încurcă borcanele”. Poate n-au avut timpul sau imaginaţia necesare pentru a-ţi face un cadou “ca-n poveşti”. Asta nu înseamnă că intenţia lor nu a fost cea de a te bucura. Şi tu ai, probabil, istorii amuzante din copilărie cu şosete şi pijamale primite în fiecare an de la părinţi şi lucruri complet nefolositoare de la prieteni, peste care, când dai acum, îţi smulg un zâmbet.

În cazul în care îţi poţi permite să glumeşti cu cel care a cumpărat darul şi nu există riscul de a-i răni sentimentele, vă puteţi amuza împreună pe seama darului. Reţine însă ca sinceritatea poate fi destul de usturătoare în privinţa cadourilor, mai ales în această perioadă. Nu-ţi spunem să forţezi un zâmbet, ci, mai curând, să mulţumeşti amabil şi să găseşti o viitoare gazdă mai bună pentru darul primit.