Pericolul care ameninţă orice adunare , în jurul mesei familiale ca şi la cel mai select bal este plictiseala. Nici călatoria organizată , nici cel mai fastuos dintre banchete nu sunt scutite de plictiseală. Remediul cel mai sigur împotrivă ei este conversaţia.
Ce este conversaţia?Din nefericire nu există o reţetă perfectă ce asigură reuşita în toate situaţiile.
Nu poţi pătrunde dintr-odată în acest domeniu care dă ocazia unora să-şi desfăşoare pe deplin puterea de seducţie, iar altora să comită gafă după gafă. Între ariditatea plictiselii şi pericolul ridicolului trebuie să urmăm un drum care ne duce spre ceea ce se numea în evul mediu ” la carte du tandres ” şi ale cărui principale etape sunt: tactul, discreţia, atenţia, însufleţirea, amuzamentul, cultură, politeţea şi sinceritatea.
Pe de o parte există unele persoane foarte sigure pe ele, care polarizează conversaţia, imbatându-se cu propiile lor cuvinte, vorbind fără încetare şi interzicindu-le celorlalţi orice participare la discuţie. La cealaltă extremă, se situează a două categorie: veşnicii tăcuţi pe care nu îi bântuie nici cel mai mic gând, cei cărora le e o frică teribilă să nu greşească sau să-şi manifeste dezacordul. Veşnicii: ” Aveţi dreptate ” sau cum auzim, mai recent: ” Corect! “.În orice conversaţie sunt două feluri de indivizi: pisălogii şi victimele.
Arta conversaţiei nu se învăţa ca nişte formule matematice ci este dobândită mai degrabă ca o limbă străină, respectînd cîteva reguli şi exersînd-o la nesfîrşit.
Dacă suntem gazda mai multor musafirii trebuie să cunoaştem unele criterii prin care putem să grupăm invitaţii,pentru că nici o conversaţie nu se poate prelungii pentru multă vreme între mai multe persoane cu ocupaţi diferite. Veţi constata că cele mai reuşite reuniuni sunt acelea în care invitaţii au aceeaşi profesie sau acelaşi ” hobby “.De exemplu dacă avem nişte doctorii invitaţi,aceştia nu vor putea vorbi prea mult cu profesorii să spunem,şi atunci după o oră vor găsi o scuză pentru a pleca.
Dar viaţa ne obligă să avem şi relaţii cu oameni cu diverse preocupări. De aceea, de multe ori, invitaţiile pe care le facem ne pun în situaţia de a fi gazdă unor petreceri în care asistenţa este eterogenă. Obligaţia noastră este să-i antrenăm pe cei prezenţi în dscutii agreabile, accesibile tuturor. Să nu vi se pară o exagerare, dar rolul nostru nu este departe de acela al unui regizor.
Discuţia profesională nu trebuie să acapareze conversaţia pentru că scopul ei este altul , acela de a afla lucruri noi, de interes general.
Există însă subiecte care pot fi discutate doar între prieteni. Unul dintre ele şi nu cel mai puţin important, este cel al banilor. Dacă este permis să discuţi despre preţul unei călătorii, este o gafă să discuţi despre preţul unui cadou. Dar culmea prostului gust este să te plângi de lipsa banilor, de necazurile din familie sau de la serviciu. În plus, acest lucru este şi inutil – nimeni nu-ţi va rezolva problemele ci doar te va compătimi punându-te într-o situaţie umilitoare.
Banii, grijile familiale sau profesionale, consultaţiile de orice fel sunt deci teme de ocolit. De asemenea, discuţiile despre politică şi religie sunt considerate tabu, deoarece amândouă sunt prea ferm conturate în mintea omului pentru a fi schimbate la o reuniune oarecare fără riscul de a degenera în ceartă.De aceea rolul gazdei este de a schimba subiectul.
Să reţinem, în concluzie, ca reuşita unei petreceri depinde de talentul gazdei de a-şi alege musafirii. Să nu ne ambiţionăm să-i chemăm deodată pe toţi cei pe care îi cunoaştem, numai că să scăpăm de obligaţiile pe care le avem.
