Să stabilim de la început că un om bine crescut este în primul rând un om cinstit, căruia nu-i place să rămână niciodată dator. El este obligat, prin statutul sau, să dea mici sume de bani celor ce au salarii modeste sau chiar nu sunt plătiţi deloc, în schimbul unor servicii mărunte.
În nici un caz nu se vor da sume de bani pentru a obţine nişte avantaje, pentru că drumul care duce de la mită la corupţie şi de aici la dereglarea bunului mers al societăţii, este deschis. Un om educat va şti cui trebuie şi cui nu trebuie să dea bacşişuri. Tot el va şti că nu are voie să primească nimic de le cei din preajmă, atunci când are un salariu onorabil pentru munca pe care o prestează.
Fiecare ţară îşi are obiceiurile sale proprii pe care e bine să le cunoaştem când facem o călătorie.
În Europa se aud voci tot mai numeroase care se ridică împotriva bacsisului. Se recomandă soluţia serviciilor incluse. La hoteluri, la restaurante, în turism, se precizează de cele mai multe ori faptul că în nota de plată sunt trecute toate obligaţiile clientului. Se înţelege că e vorba de un acord între patron şi salariaţii săi. Singura noastră obligaţie, în toate ţările în care ştim că există acest obicei, este de a întreba dacă serviciul este inclus sau nu. Dar şi în aceste cazuri se recomandă să lăsăm chelnerului de exemplu, mărunţişul rămas după achitarea consumaţiei.
Bacşişul şi bunele maniere
Totuşi personalul din domeniile pe care le aminteam preferă să primească aceşti bani care i se cuvin direct de la client. Sunt bani cinstiţi, obţinuţi prin efectuarea unor munci nu întotdeauna uşoare şi nu constituie o pomană din partea noastră. A nu-i da înseamnă să-l lipseşti pe cel care te serveşte de salariul care i se cuvine. La noi, în modestele faze de privatizare prin care trecem, au apărut cei pe care îi numim particulari. Patronul însă are nişte salariaţi. Este bine să întrebăm dacă serviciile chelnerului sunt incluse în nota de plată, ieşind onorabil din încurcătură. Un mic local se poate numi ” Ca la mama acasă”, dar să nu înţelegem că suntem ” la mama acasă “!
Este important să ştim cât trebuie să dăm. Aceste sume nu vor fi nici prea mici nici prea mari. A da bacşişuri exorbitante nu constituie o dovadă de generozitate, cum am crede, ci de proastă creştere. Este un gest care dă naştere unor comentarii ironice, chiar din partea celor care îl primesc şi ne face se recunoaştem parvenitul de la distanţă.
A nu da deloc atunci când e strict necesar, consolindu-te că cel care primeşte are bani mai mulţi ca tine sau că nu o să-l mai vezi niciodată, te califică drept prost crescut, în primul rând faţă de tine. Despre cei din jur nici nu mai e cazul să vorbim.
Cui dăm ? Cât dăm ?
Au dreptul la 10%, 14%, 20% din valoarea notei : chelnerii, şoferii de taxi, coafezele, frizerii.
Aprecierea sumei se face şi în funcţie de categoria restaurantului. La cele modeste va fi de minimum 10% iar la cele de lux de maximum 20%. Celui care îl ajută pe chelner îi vom da separat un sfert din cât lăsăm primului.
Sumele de bani lăsate la aprecierea clientului se dau : garderobierilor, plasatoarelor, băieţilor care ne fac diverse comisioane, şoferilor de autocar, ghizilor precum şi personalului de serviciu dintr-o casă în care suntem invitaţi.
Chiar dacă serviciul este inclus în nota de plată este recomandabil să lăsăm ceva, în special celor care au servicii mai grele : portarilor, în special celor de noapte, hamalilor, cameristelor, liftierilor, bucătarilor, mecanicilor auto sau chiar recepţionerilor de hotel. Nu vom da însă nimic în plus patronului sau directorului unui hotel sau restaurant. Demnitatea unui om este un lucru extrem de preţios la care ţinem cu toţii foarte mult. Să nu jignim pe nimeni printr-un gest negândit.
În ţările comuniste bacşişul este interzis de lege. Este aproape inutil să spunem că această lege nu se respectă, cică există o lege nescrisă ce cuprinde regulile şi categoriile celor îndreptăţiţi să primească anumite sume de bani din partea clienţilor. Această situaţie se datorează faptului că legile comuniste au în vedere un singur mod de retribuţie – salariul primit de la stat.
În toate ţările din lume este strict interzis să oferi bani funcţionarilor publici pentru că aceste sume sunt considerate mită şi, după cum am mai spus, mita stimulează corupţia. Cel care dă şi cel care ia intră sub incidenţa legii. Dar a-ţi arăta recunoştinţa faţă de medicul care ţi-a salvat viaţa oferindu-i un buchet de flori este un gest de politeţe elementară. Îl vei face chiar dacă medicul are cabinetul sau patricular şi preţul pe care l-ai plătit pentru tratament a fost substanţial.
În Germania, de pildă, bolnavii care s-au însănătoşit obişnuiesc să aducă flori sau dulciuri surorilor sau infirmierelor care i-au îngrijit cu devotament. Dar dacă salariatelor respective le-ar trece minte să ia acasă darurile primite, ar rămâne în mod sigur fără serviciu. Despre bani nici nu poate fi vorba, pentru că fiecare cetăţean dintr-o ţară civilizată este asigurat pentru cazurile de boală. Gestul de gratitudine care se face este doar semn de bună creştere.
Cum lumea în care trăim nu este o lume normală, mai rămâne de discutat situaţia delicată în care suntem siliţi să dăm sume de bani sau ” atenţii ” pentru servicii ce ni se cuvin de drept. Această anomalie nu va putea fi niciodată eradicată prin legi deoarece este vorba de sănătatea morală a unei societăţi. Tot buna creştere şi principiile de viaţă ale fiecăruia dintre noi vor fi capabile să ne facă să trăim într-o lume mai bună. De ce nu ne-am gândi puţin când ne ” ajutăm ” copilul premiant – fără că el să o merite – la gravele consecinţe pe care gestul nostru le va avea în viitor în primul rând asupra lui şi apoi asupra colegilor săi. Această dovadă de iubire prost înţeleasă îi va învăţa de mici că orice pe această lume se poate cumpăra cu bani. Ce deziluzie le pregătim acestor copii, nevinovaţi în fond, când vor înţelege că nu chiar … totul se poate cumpăra cu bani.
Marea majoritate a educatorilor îşi fac meseria din vocaţie şi refuză cu indignare astfel de ” stimulente “. Dar … se întâmplă şi invers. Faptul că profesorii sunt prost plătiţi nu este o scuză pentru un om de bună calitate.
Mai dăm un singur exemplu, cu toate că din nefericire se pot da nenumărate. Un domn ce se pretinde bine crescut ” uită ” să dea o mică sumă de bani portarului de la restaurant cu toate că acesta i-a deschis uşa şi i-a chemat un taxi. Dar, acelaşi domn oferă un bacşiş portarului de la spital pentru a putea intra la orice oră doreşte sau chiar atunci când spitalul e în carantină şi accesul persoanelor din afară este strict interzis.
Cu portarul care primeşte – adeseori chiar şi pretinde – sume de bani pentru a comite o ilegalitate se rezolvă simplu : va trebui să-şi caute alt loc de muncă. Dar ce facem cu domnul ce este evident un om prost crescut? Este oare incurabil? Viitorul societăţii în care trăim va decide.
Mai rămâne problema acelora care s-au obişnuit că trebuie să dai un bacşiş, oricând li se face un serviciu. Ei riscă să jignească oameni cinstiţi care nici nu concep să-l primească. Să reţinem că a da bacşiş cuiva este un lucru delicat, ca în toate situaţiile când e vorba de bani. Dar să dai mereu este un obicei prost pentru care dăm vine pe alţii ( balcanici, fanarioţi, turci ) şi ar trebui cât mai repede eliminat din viaţa noastră.
