Într-o după amiază de vară târzie, într-o duminică, au intrat în biserica nou contruită în Drumul Taberei – la capătul liniei 173 şi al unor troleibuze, doi oameni obişnuiţi, îmbrăcaţi modest, care s-au aşezat pe băncile din spate…
Era o discuţie, preotul era aşezat în faţă la o măsuţă şi purta un multidialog cu cei prezenţi… mai mult cu cele prezente, care erau în majoritate. La un moment dat văzând două feţe străine şi poate mai altfel, părintele invită pe unul dintre ei să-şi spună părerea sau pur şi simplu să spună ceva. Cel solicitat, fără să se codească şi fără să se sfiască şi-a cerut permisiunea să vină în faţă. Când a început să spună câteva cuvinte i s-a dat şi un microfon..,. străinul a stat puţin în cumpănă apoi le-a spus, mai bine zis le-a recitat ceva… mi se pare cu pământul, cu oraşele din el, cu diamante şi doine încrustate… şi la final ce credeţi,…au izbucnit aplauze şi urale cum într-un sfânt lăcaş cred că nu-şi au locul. Străinul s-a prelins apoi uşor spre locul său şi apoi a duispărut, parcă a fost absorbit de soarele ce tocmai asfinţea…
Horia Petru Vertan
