Bine cotat şi bine dotat ar fi, în orizontul de aşteptare al oricărei femei normale, condiţiile standard pe care trebuie să le îndeplinească un bărbat perfect funcţional.
Şmecher, barosan, profesionist, om de afaceri, lider, şef, mafiot, macho, sunt câteva din denumirile carell individualizează pe râvnitul personaj. Câştigă teren termenul de şmecher, pentru cei bine cotaţi, şi macho, pentru cei bine dotaţi. Un bărbat care să îndeplinească ambele condiţii este mai greu de găsit întrucât, conform unei legi a compensaţiei, orice exces vine dintr-o lipsă. Lipsa poate fi şi cea de timp alocat unei activităţi, sexuale de pildă.
Dacă stai de vorbă cu o femeie cât de cât familiarizată cu convenienţele vieţii mondene şi o întrebi ce aşteaptă ea de la partener sau, şi mai clar, care ar fi, în viziunea ei, calităţile bărbatului ideal, îţi va spune tot felul de generalităţi subtile: protecţie, inteligenţă, comunicare , intelegere, tandrete , etc. Nimic despre bani şi sex, ca şi când viaţa în cuplu n-ar avea nicio legătură cu ele. Nu ne bazăm deci, pe răspunsurile de circumstanţă ale femeilor de lume, care generează concluzii mai eronate chiar decât sondajele de opinie. Mult mai relevante sunt discuţiile despre bărbaţi într-un birou „populat” în exclusivitate cu femei.
Dar să revenim la întrebarea iniţială: ce-şi doreşte, de fapt, o femeie de la un bărbat? Răspunsul are două variante, în conformitate cu cele două „etape” de vârstă ale femeii. Femeia crudă, inocentă, să zicem până-n 30 de ani, e fascinată de exteriorul unui bărbat. Prin exterior înţelegînd şi maşina, vila, piscina, în fine tot ceea ce-i induce ei ideea de putere, de bărbaţie. Femeia coaptă, matură, care a înghiţitt deja multe păcăleli, lăsându-se fascinantă de imaginea unui bărbat, este mult mai concretă în aspiraţiile ei. Ştie că viaţa are gust la tinereţe, dar şi că tinereţea nu poate fi prelungita la infinit. În lipsa iubirii se mulţumeşte cu sexul, dar pentru a şi-l permite când vrea, cum vrea şi cu cine vrea, are nevoie de bani. Iar banii nu se găsesc, de regulă, la cei pe care-i vrea (pe bărbaţi, adică).
Schematic vorbind, metodele sunt două, mari şi late: prostituţia propria zisă şi căsătoria. Prin căsătorie (în accepţia ei de prostituţie disimulată) se urmăreşte, de fapt, divorţul, sau debarasarea de bărbatul cu bani. Păstrîndu-i, evident, banii.
Există şi cazul particular al femeii mondene care urmăreşte ascensiunea într-o carieră (muzicală, de pildă). Soţul este, de regulă, un compozitor sau un om cu influenţă în showbiz. Când acesta şi-a epuizat toate resursele de promovare a soţiei dive, ea îl părăseşte la momentul oportun şi-şi continuă cariera pe cont propriu (sau pe conturile altcuiva)… Şi uite-aşa ne întoarcem la întrebarea iniţială, pe care încercăm s-o reformulăm: care este calitatea fundamentală a unui bărbat, prin care acesta poate să reducă la tăcere toate fiţele şi capriciile unei femei care ştie ce vrea? Din investigaţiile făcute în mediile cu multe femei pe metru pătrat, rezultă, din păcate, o concluzie mult mai prozaică decât ne-am dori, iar principala calitate a unui bărbat trebuie să aibă următoarea configuraţie: de scurtă… poate să fie cât de lungă! De groasă… să nu fie prea subţire…
Că de n-ar fi, nu s-ar povesti… Şi nici vibratoarele nu s-ar fi inventat.