Doamna Leny, îmbrăcată în mare doliu şi puţin transpirată, avea satisfacţia datoriei împlinite. Trecuse un an în care pomenirile se făcuseră foarte punctual, împărţise de nenumărate ori coliva la cimitirul Sf.Vineri unde îşi dormea somnul de veci ilustrul ei soţ răposat întru Domnul, cu zâmbetul pe buze întrucât scăpase de teroarea soţiei, care nici măcar o clipă din mariajul lor de lungime medie nu-l slăbise din chingi… deh, bărbaţii trebuie întâi momiţi, apoi îndopaţi ca gâştele până devin obezi, inimă slăbită, diabet şi… toate celelalte…
Acum trebuia căutată o altă victimă masculină… ştia că nu are decât să-şi ţeasă „plasa” cu anunţuri sobre la „matrimoniale” în care să strecoare subtil că oferă şi domiciliu conjugal şi… victoria era a ei. După nici o lună era prezentă la primăria de sector, la starea civilă unde se consuma un al doilea scenariu în care „monologurile” ei viitoare se vor lovi de această dată de un bărbat slăbuţ, anemic şi mai ales liniştit…
Ce să mai lungim suspansul… n-a trecut mult timp şi la cimitirul Sf.Vineri a devenit cunoscut un omuleţ pricăjit, îmbrăcat corect, care se tânguia de mama focului în faţa unui mormânt: «Tu nu trebuia să mori!!! Tu nu trebuia să mori…», şi tot aşa se plângea şi se bătea cu pumnii în pieptul său slab, parcă de subnutrit… Cu timpul cei care veneau la alte morminte s-au obişnuit cu insolita prezenţă, ba mai mult s-au apropiat de el şi o cucoană uscăţivă l-a întrebat într-o bună zi ce rudă apropiată e aceea care-şi odihneşte oasele în pamânt… «noi înţelegem şi chiar te admirăm…»
«Nu prea aveţi ce admira, stimată doamnă, nu, nu e nici o rudă apropiată şi nici depărtată… e fostul soţ al soţiei mele care m-a lăsat în mod laş să-i iau locul şi să îndur povara unei scorpii, ce spun scorpiile e prea puţin spus, trăiesc o tiranie mai gravă şi mai grea decât cea comunistă şi fascistă la un loc…»
Ca autor şi persoană independentă nu pot decât să vă amintesc: „mai bine mori pentru o femeie decât să trăieşti cu ea”, atât şi nimic mai mult.
autor: horia petru vertan
