ŞCOALA DE ENERGETICIENI ŞI MECANICI A INGINERULUI DIMITRIE LEONIDA

În anul 1908 Dimitrie Leonida a înfiinţat Şcoala de electricieni şi mecanici, prima de acest gen din ţara noastră, pentru pregătirea personalului mediu în domeniile electricitate şi mecanică. Copii şi tineri care doreau să se califice într-o meserie făceau ucenicia pe lângă un lucrător în condiţii precare şi furau meseria de la acesta.

Începuturile şcolii de ucenici au fost grele şi lecţiile se desfăşurau într-o clădire insalubră, fără mobilier. Singurul profesor era chiar inginerul D. Leonida, întemeietorul şcolii.

Iată cum prezintă acesta efortul primelor zile: „După terminarea şcolii, (Leonida urmase la Charlottenburg, Germania, Universitatea tehnică de acolo şi, deşi fusese invitat să rămână ca asistent universitar refuză şi se întoarce în România – n.a.) reîntors în ţară, în 1908, am văzut la intersecţia bulevardelor, unde trebuia să se construiască Palatul Comunal (unde se va construi mai târziu Teatrul naţional – n.a.), o casă aproape în ruină, pe care era o tablă cu inscripţia : „Bursa Muncii şi Şcoala industrială”. Era o şcoală de ucenici, cu cursuri serale, aşa cum se mai înfiinţaseră, între timp, încă două: aceea a absolvenţilor Şcolii de meserii şi a Arsenalului Armatei. Rezultatul acestor scoli de ucenici nu a fost mulţumitor. De astfel, ele nu au mai avut o viaţă lungă. Era prea greu pentru ucenici, copii, să vină, obosiţi, noaptea, la fabricile situate la periferia oraşului, ca să înveţe. Şcolile de ucenici trebuiau să aibă cursuri de zi şi să fie create chiar de întreprinderile cu mai mulţi ucenici.

Am obţinut de la directorul Bursei Muncii o sală în care am predat cursuri muncitorilor electricieni şi mecanici. Şi astfel în 1908 s-a înfiinţat prima şcoală de specializare de electrotehnică şi mecanică din ţara noastră”.

Pentru că acest prim sediu se dovedi insalubru, Leonida solicită o audienţă la primarul de atunci al Capitalei, Vintilă Brătianu, care îi repartiză o clădire lăsată prin testament Primăriei de inginerul Chiru cu condiţia de a fi folosită pentru instruirea şi cultura muncitorilor. Clădirea se afla atunci pe strada Primăverii, lângă Piaţa Amzei (astăzi strada Mendeleev). Elevii înscrişi la această şcoală erau în general absolvenţi ai Şcolii de meserii. La etaj funcţiona şcoala, iar la parter şi subsol muzeul, devenit mai târziu Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida.

După un timp s-au oferit să predea la aceasta şcoală benevol, fără salariu, şi sora lui, Elisa Zamfirescu, prima femeie inginer din lume, cumnatul său, ing. C. Zamfirescu, angajat la CFR, prieteni şi rude. Cursurile se ţineau seara, iar în timpul zilei elevii lucrau în ateliere şi uzine. Şcolarizarea dura trei ani. Cursurile de bază erau matematica, fizica şi chimia. Fondurile de întreţinere proveneau din subvenţiile pe care le dădeau chiar profesorii, care nu primeau salarii, iar elevii nu plăteau nici o taxă, singura lor obligaţie fiind să înveţe. Inginerul Leonida aduna tot felul de mecanisme ieşite din uz din diverse instalaţii industriale, pe care le repara cu ajutorul elevilor. Această colecţie personală a stat la baza întemeierii Muzeului Naţional Tehnic Prof. ing. Dimitrie Leonida.

La deschiderea cursurilor în anul 1911, la trei ani de la înfiinţare, D. Leonida a ţinut un discurs din care reţinem: „Trăim într-o vreme când tehnica a luat o dezvoltare atât de uimitoare încât determină înălţimea culturală a popoarelor. Nu există ocupaţie care să nu aibă legătură cu tehnica. Această şcoală s-a înfiinţat în anul 1908, pentru formarea personalului necesar instalaţiilor electrice, fochiştilor, montatorilor“.

Şi totuşi, în acelaşi an şcolar, la finele lui, primarul a anunţat că şcoala şi muzeul se desfiinţează, localul fiind transferat Ministerului Instrucţiunii Publice. Acelaşi primar, D. Dobrescu, găseşte totuşi o soluţie, şi pune la dispoziţia inginerului o clădire din strada Dreaptă (pe lângă cinema Patria), rămasă de la exproprierea bulevardului Colţei Nou, folosită până atunci ca garaj pentru trăsuri. Această clădire era atât de neîncăpătoare, încât multe maşini au fost expuse afară în curtea neîngrijită.

Muzeul a funcţionat în această clădire în perioada 1911-1929, după care a fost demolată, construindu-se un bloc (astăzi Teatrul Nottara), iar şcoala a primit un local nou, în strada Lahovari nr. 10 (astăzi George Enescu).

În 1928, împlinindu-se 20 de ani de la înfiinţarea şcolii s-a organizat „Prima expoziţie a electricităţii din România”, în pavilioanele din parcul Carol I, rămase de la expoziţiile anterioare. Unul dintre aceste pavilioane a rămas ca sediu pentru muzeu până în 1935, când se face un schimb cu alt pavilion, în care muzeul a rămas până în prezent.

Şcoala de electricieni si mecanici a funcţionat timp de 40 de ani, până în 1949, fiind desfiinţată prin reforma învăţământului.