A fost odată ca niciodată o femeie care zicea nu la orice. Când soţul ei îi zicea să iasă afară să se plimbe, ea zicea, nu, nu ieşim afară, hai să facem altceva. Şi începeau să se certe. Cearta se termina târziu în noapte, după ce oboseau amândoi, şi se culcau şi dormeau adânc, şi se sculau a doua zi dimineaţa şi o luau de la început. Zilele treceau repede şi fără sens, pentru ei doi doi şi pentru lume în general. Nu se gândisera niciodată să facă copii, dar într-o zi ea a făcut un copil, exact în sufragerie, când el se uita la televizor la un film cu Mel Gibson, iar el şi-a ridicat încet ochelarii de pe ochi şi i-a zis: hai să spălăm copilul ăsta, şi ea a zis : nu, hai să-l lăsăm aşa. Şi au inceput iar să se certe.. El a luat un făcăleţ de la bucătărie şi a pocnit-o în nas, care s-a umflat şi s-a făcut ca un gogoşar. Văzând cum soarele începe să-şi arate faţa de copil obraznic, s-au potolit dintr-o dată şi au căzut de acord să plece cu copilul la medic, să-l declare. Pe drum, au observat ca semăna cu un porcuşor şi l-au aruncat într-un tomberon de gunoi. Copilul a crescut şi a devenit mare avocat. Într-o zi, cercetându-şi obârşia, căci îi era necunoscută, a dat peste nişte documente. A descoperit că fusese abandonat de părinţii săi. I-a chemat la el în birou şi a avut loc o discuţie lungă, în care el zicea da, ea zicea nu, şi invers. Avocatul se plictisea. Privea frunzele lungi ale palmierului din faţa geamului biroului său şi visa o excursie în insulele Caraibe.
– Dragii mei părinţi, aşa de dor mi-a fost de voi
– Dar erai ca un porcuşor, nu te puteam ţine.
– Dragii mei, aşa de dor mi-a fost de voi. Mamă, du-te până la bucătăria mea personală şi fă-mi şi mie o prăjitură.
– De ce?
– Ca să nu vă bag la puşcărie
– De ce să ne bagi la puşcărie?
– Pentru că vă urăsc. Ea s-a dus la bucătărie, şi-a stors sânii de lapte şi i-a făcut o prăjitură de lapte prăjit cu cafea şi cu maioneză .
– Mmmm, ce bună e. Cu ce e?
– Cu lapte.
– Bine. Vă bag la puşcărie 15 ani, tot atâţia cât am lipsit eu de lângă voi. Vă convine?
– Vai, scumpule, ce cadou minunat ne-ai făcut de ziua noastră. Cerul s-a acoperit de nori, au apărut trei păsări negre şi ei au început să se certe iar. Şi tot aşa, până i-a prins douăsprezece noaptea. Uitându-se către fotoliul avocatului, l-au văzut adormit şi s-au hotărât să-l omoare, pentru a scăpa de închisoare.
– Să-l sugrumăm.
– Ba nu, să-l aruncăm pe geam.
– Lasă urme dacă-l aruncăm.
– Bine, să-l sugrumăm. A fost pentru prima oara în viaţa lor când au căzut de acord asupra vreunui lucru. Înfăşurându-şi mâinile în jurul gâtului copilului ei, mama îi adulmecă mirosul şi îşi aduse aminte de el când era bebeluş. A început să plângă şi el s-a trezit, simţindu-i lacrimile curgându-i pe obraz.
– Mamă, a zis el
– Fiule, a exclamat ea.
– Mamă, a zis el
– Fiule, a exclamat ea.
– Gata, dobitocilor, potoliţi-vă, se răsti tatăl. Avocatul prinse să plângă cu sughiţuri, să vorbească peltic, şi s-a băgat repede în marsupiul mamei, care şi-a ridicat rochia şi şi-a descoperit o pungă de piele, strânsă ghem cu ace de siguranţă, a desfăşurat-o ca pe un cort şi avocatul şi-a făcut vânt în ea, cu picioarele înainte. Apoi a ieşit cu capul de acolo, stând cu mâinile agăţate de marginea marsupiului ca de geamul unui vagon de tren, la plecare.
– Tată, plec. Nu mai putem trăi împreună
– Care împreună?
– Noi, toţi trei
– Ştiam asta de când te-am văzut la spital un ghem de carne
– Bine, tată. Adio. Tatăl a luat Timesul de pe masă, s-a aşezat în fotoliu picior peste picior şi s-a afundat în lectură. Citea invers, cuvintele de la coadă la cap, dar era de ajuns. Mama şi-a ridicat fusta ca şi cum ar fi vrut să treacă apa unui râu puţin adânc fără să se ude şi a plecat sărind cangureşte, cu capul avocatului bălăngănindu-se înainte şi înapoi, vădit mulţumit de situaţie. Tatăl nu s-a uitat deloc după ei, a continuat să citeasca invers. În ultimul moment, s-a văzut trecând la geam un călăret călărind un cal cu două capete.
– Nu vrem nimic, nu vrem nimic, decât să ne daţi pământurile inapoi
– Nu ţi-e ruşine, i-a spus tatăl, neridicându-şi ochii din ziar. Aţi fost primii şi vreţi să câştigaţi întotdeauna. Indianul l-a privit mirat, de parcă atunci s-ar fi trezit dintr-un somn lung, de mii de ani, a apucat hamurile calului şi s-a aruncat cu capul în jos, de la etajul nouă. Trecătorii au privit trupul indianului cu admiraţie, deoarece nu mai văzuseră de sute de ani un apaş atât de veritabil plin de sânge. Imediat au apărut speculanţii, care au împăiat indianul cu tot cu sânge, şi au pus preţuri exorbitante la intrare.
Peste mulţi ani, mama şi avocatul au ajuns actori de mâna a doua la un circ din Rusia, au trăit multe zile, şi au murit bătrâni şi fericiţi, el nemaidezlipindu-se de marsupiul mamei decât pentru a culege florile de pe câmpiile pe unde cutreierau cu circul şi pe cele aruncate de spectatori în arenă, iar ea cu gândul la bărbatul său, care o aştepta în fotoliul celebru, citind invers şi pentru totdeauna acelaşi număr din Times, neschimbându-se la el decât dioptriile ochelarilor, ce în ultimii ani de viaţă ajunseseră mai mult roşii decât groase.
