Este clar că Milorad Pavići face parte din categoria rară a scriitorilor gnostici. Nu doar ambiţia literară îl îndeamnă la scris, ci, mai ales, subtila ispită de a dezvălui profanului sensurile absconse ale hieroglifelor Existenţei. Plecând de la nefericita poveste de iubire dintre Hero şi Leandru autorul pune faţă-n faţă două oglinzi-personaje care-şi întrepătrund destinele în partea lăuntrică a Morţii, dincolo de timpul şi spaţiul istoric în care fiecare este constrâns să trăiască. „Orice viitor are o mare virtute: niciodată nu arată aşa cum ţi-l închipui – îi zise tatăl lui Leandru”. Profetică observaţie. Că această virtute avea să se numească Destin de Zidar nefericit e o altă faţetă a Morţii, nicidecum a Vieţii susurând de promisiuni cum se aşteaptă tânărul plecat la drum. Teama de moarte îl acompaniază permanent mai ales că e întărită de vorbele unui ghicitor de mâna a doua care nu vedea ziua de mâine, ci cu două-trei sute de ani înainte: „De fapt, este doar o singură prorocire şi se poate asemui cu vântul care are o parte lăuntrică şi o parte în afară”. La fel şi fiinţa. Dar bietului om îi este interzis de cele mai multe ori Esenţa ei, cel mult îi este revelată alesului. Dar parcă e mai bine să nu cunoşti povestea dinaite. Tainele deghizate sunt înspământătoare. Ignoranţa este preferabilă, protectoare împotriva anxietăţilor. Cabalistul Cohen îl avertizează: „aşa cum viaţa cuiva se repetă reîncarnată în tine, şi în tine se va reîncarna şi se va întrupa moartea cuiva. Pe scurt, omul în ceasul morţii nu poate fi niciodată sigur dacă moare de moartea lui sau de moartea altuia. Poate chiar de moartea unei femei”. Şi omul curios vrea să vadă. Lui Leandru îi e sortit să moară de foc şi aşa va fi şi la o dată stabilită. Cabalistul ştie, omul comun speră, însă destinul este imuabil. Ca şi lui Hero, în alt timp istoric, refacerea în perfecţiunea androginului îi este respinsă. Ciclul karmic nu se consumase: „Visele se reîncarnează – gândea Hero – şi deseori întâlnim vise femeieşti în trupuri bărbăteşti şi invers… „ La fel ca Leandru Zidarul, Hero, „al-chimista” este pasionată de taina morţii şi a momentului ei, fiindcă tot neamul ei murise la o oră fixată de Destin. Dacă ea nu află ce este de fapt Moartea, află prin glasul altui personaj ce e Timpul: „Timpul vine din Moarte. Fiindcă atâta vreme cât este Moartea, va fi şi Timpul. Prin urmare moartea ne urzeşte timpul ca un păianjen”. Şi ca să întregească imaginea căderii şi a păcălelii noastre în timp, domnul de Vitković relatează observaţia-dojană a unui străjer: „viaţa omului e o curvă ciudată: ţelul nu e la sfârşit, ci la mijlocul pistei; alergi şi poate că demult ai trecut de ţel, dar nu ştii, nici n-ai băgat de seamă, şi nici n-ai să afli vreodată. De aia alergi mai departe”. Ca şi cele două poveşti-vieţi petrecute în timpuri diferite, jumătăţile ideale care să refacă androginul Perfect nu se regăsesc. Fiindcă Leandru este întruparea femininului în masculin, iar Hero inversul Până la împlinirea Iubirii ne aşteaptă traghedia căutării în Moarte a Celuilalt. Aceasta e durerea Fiinţei. De aceea, capul tăiat lui Hero scoate abia a treia zi, un răcnet îngrozitor, adânc ca un glas de bărbat.
articol realizat de scriitorul Nicolae Merişanu
