Ca întotdeauna ziua oraşului seamă cu noi, bucureştenii care-l trăim. Şi dacă Arghezi a reuşit o descriere pitorească a Moşilor în sărbătoare folosind o nesfârşită enumerare, mă încumet şi eu să-l copiez, punând între virgule observaţiile personale din cele două zile petrecute de mine pe străzile oraşului în sărbătoare.
Aglomeraţie, praf, străzi desfundate, gunoi până la cer, mici şi bere la Muzeul Naţional de Istorie, bucureşteni în trening, bucureşteni în costum, copii frumoşi, copii enervanţi, clădirea bine întreţinută a Băncii Naţionale şi grădina ei cu bonsai, nenumărate alte clădiri cu buline roşii, pe care undeva mic, scrie Monument istoric, capace de canal sub formă de muşuroi de lemne, joc de fotbal cu chiote şi praf lângă terase elegante pe trotuar, cerşetori, bătrâni pământii, clădiri interzise (Hanul lui Manuc, Cafeneaua Veche), puţine case refăcute impecabil, afişe chicioase, unele de anul trecut, trotuare mizerabile, pline de gropi, muzică de bună calitate, oameni talentaţi, oameni dornici să asculte şi să aprecieze, mitocani cu grămada, seminţe, pungi, pahare de plastic, blazare, preţuri mari, grămada de lemne din spatele Muzeului Şuţu, oameni trişti care încercau un pic de bucurie, dar nu le ieşea, clădirea întunecată a Parlamentului (oare acolo nu se serbau zilele oraşului?), bijuterii de arhitectură, dărâmături, Caru’ cu bere, grădina unică de la Stavropoleos, cabluri, containere de gunoi în mijlocul străzii, magazine de artă şi antichităţi elegante şi fast-food-uri mizerabile, indiferenţă şi nepăsare, oameni trişti, oameni talentaţi, oameni dornici!
