Fizioterapia: efecte, proceduri si afectiuni tratate

Denumirea specialitatii de medicina fizica (fizioterapie) si recuperare medicala a cunoscut de-a lungul timpului mai multe schimbari, numindu-se balneoclimatologie, balneofizioterapie, iar in final, medicina fizica si recuperare medicala.

In practica de zi cu zi, ce se desfasoara in cadrul serviciului de recuperare medicala, fizioterapia ocupa un spatiu important. Reducerea durerii cu ajutorul fizioterapiei este o realitate de necontestat, verificata in timp. Mijloacele folosite variaza mult, in functie de o serie de factori (recunoasterea substratului fizio-patologic al durerii, alegerea formei de curent corespunzatoare, aplicatia corecta a procedurii).