Ultra-teleobiective

Ultra-teleobiective

Teleobietivele mai lungi isi intra in atributii cel mai bine atunci cand sunt fotografiate subiecte care trebuie vazute de la distanta, cum ar fi fotografiile facute in natura si/sau fotografiile sportive, acestea fiind exemplele clasice de situatii in care sunt fulosite.

Pentru a face o fotografie de tip close-up in timpul unui meci de fotbal, cu siguranta va trebui sa folosesti un ultra-teleobiectiv, altfel, cu un obiectiv cu distanta focala mai mica (chiar si cu un teleobiectiv mai mic), ar trebui sa pozitionezi punctul de statie pe terenul de joc, lucru imposibil.

De asemenea, cand se fotografiaza pasari sau animale in natura, cu o lungime focala mica, se risca sperierea si deci indepartarea subiectilor, sau chiar este pusa in pericol integritatea corporala a fotografului (n.b. vietati periculoase).

Chiar daca dispuneti de o camera de fotografiat pe film (35 mm) sau de una digitala (cu factor crop sau full-frame), gama de teleobiective dintre care sa alegi, este vasta. De regula, teleobiectivele cu distanta focala pana in 300 mm, sunt, in marea lor majoritate, prevazute cu zoom.

Teleobiecivele mai puternice – ultra-teleobiectivele – cu distante focale mai mari de 300 mm, se gasesc in general (chiar daca sunt si exceptii) in format fix, adica 400 mm, 500 mm s.a. Motivatia, este greutatea foarte mare a acestor ultra-teleobiective, datorata la randul ei folosirii unor lentile care sa le confere o deschidere a diafragmei cat mai mare.

Lungimea focala a unui ultra-teleobiectiv este limitata doar din punct de vedere economic si de greutate – de exemplu, cel mai mare ultra-teleobiectiv pentru o camera foto Pentax 35 mm SLR este un obiectiv cu oglinda de 2000 mm. Ultra-teleobiectivele sunt prevazute cu coliere in care se pot roti si care se monteaza pe trepiede.

Obiectivele cu oglinda, cunoscute si sub numele de catadioptri sau lentile reflex, folosesc oglinzi in constructie in vederea reducerii dimensiunii si greutatii obiectivelor. Lungimea focala este crescuta prin trimiterea luminii inainte-inapoi si mai departe catre lentila insasi. Acest tip de obiective sunt deosebit de sensibile, problema principala care poate apare este stricarea alinierii oglinzilor.

In cazul in care bugetul nu permite achizitionarea unui ultra-teleobiectiv, excluzand varianta in care sa achizitionam unul second hand (varianta exclusa in optiunea mea din motive multiple – in primul rand experienta), mai exista o solutie si anume achizitionarea unui teleconvertor si aplicarea teleobiectivului din dotare peste acesta.

Teleconvertoarele sunt un fel de inel, obiectiv – tampon intre camera de fotografiat si teleobiectiv, avand rolul de a mari puterea acestuia din urma. Exista in mai multe variante 1x, 1.4x, 1.6x, 2x. De exemplu, daca teleobiectivul are lungimea focala cuprinsa intre 70-300 mm, un teleconvertor 2x va transforma aceasta plaja in 140-600 mm.

Evident, avand in vedere ca teleconvertorul reprezinta o solutie mai ieftina, are si minusuri. Astfel, un teleconvertor 2x reduce deschiderea diafragmei aproximativ cu 2 stopuri, lucru care implica folosirea trepiedului.

Revenind la ultra-teleobiective, trebuie mentionat ca adancimea de camp este atat de redusa incat doar subiectul pe care se focuseaza va fi perfect clar. Fara folosirea unui trepied sau alt suport pentru camera foto, plaja sigura a timpilor de expunere este extraordinar de limitata.