În consecinţă, foarte puţine biserici din Bucureşti adăpostesc astăzi morminte domneşti. Biserica Curtea Veche este cea mai veche din Bucureşti, construcţia ei fiind începută în 1558, pe vremea domnitorului Mircea Ciobanul şi terminată de soţia acestuia, doamna Chiajna, în 1591. Biserica Sfântul Anton, cum este ea popular cunoscută azi, adăposteşte mormântul ctitorului Mircea Ciobanul.
În urma unor investigaţii istorice din anii ‘20 s-a găsit în curtea mănăstirii Radu Vodă, piatra tombală, fragmentată, a mormântului domnitorului Alexandru Mircea, folosită ca suport pentru fântâna din curte. Domnitorul ctitorise acolo o mănăstire mai veche, Sfânta Troiţă, peste care s-a ridicat mai târziu actuala mănăstire Radu Vodă. Ctitorul de la Radu Vodă, domnitorul Radu Mihnea, a reclădit şi a înfrumuseţat biserica moşului său, înzestrând-o cu mai multe moşii şi a cerut voie de la sultan să aducă rămăşiţele tatălui său, Mihnea Turcitul, de la Halep (unde fusese trimis de otomani în exil) spre a fi îngropate în interiorul bisericii, în acelaşi mormânt al familiei.
Până în anii ’80, bucureştenii puteau vizita mormântul primului domn fanariot Nicolae Mavrocordat, mort de ciumă şi îngropat în ctitoria sa de la Văcăreşti. Regimul comunist a avut grijă să dispară complet acest lăcaş, bijuterie arhitectonică, aflată la momentul acela într-o stare de conservare foarte bună.
Ciuma, “această cumplită şi năprasnică boală” – cum îi spune cronicarul – ivindu-se şi în vara lui 1734, determină pe Grigore Ghica, unul din urmaşii în scaun ai lui Nicolae Mavrocordat, să întemeieze, la răsărit de Bucureşti, un spital de săraci bolnavi, cu o secţie specială pentru ciumaţi. Întregul ansamblu, format din mănăstire, spital şi locuinţă a domnului, a fost dărâmat fără nicio justificare, în 1986, pe locul mănăstirii construindu-se complexul Lebăda. În afara de pierderea suferită de oraş, amintim şi alte neajunsuri: au fost profanate mormintele familiei Ghica, a dispărut chioşcul de la mănăstirea Pantelimon, cel mai vechi monument cu arcade păstrat în Bucureşti, şi s-au rătăcit moaştele Sfântului Pantelimon, Sfânt care dăduse numele mănăstirii şi al cartierului, păstrate într-o raclă de argint. Piatra de mormânt a lui Grigore al II-lea Ghica poate fi găsită azi în curtea bisericii Ghica Tei, alături de alte morminte ale familiei.
Am lăsat către final povestea celui mai interesant mormânt domnesc din Bucureşti, cel al martirului Constantin Brâncoveanu, din ctitoria sa, Sfântul Gheorghe cel Nou. După moartea sa violentă de la Istanbul, Voievodul Brâncoveanu a fost îngropat în Insula Halki. Doamna Maria, soţia domnitorului martir, a strămutat rămăşiţele voievodului, în biserica “Sfântul Gheorghe Nou”, în anul 1720, la şase ani de la deces. A fost necesar ca această strămutare să se facă în cea mai mare taină, deoarece Ahmed al-III-lea era încă pe tronul Imperiului Otoman, iar el pusese sentinţa de “hainie” (trădare), pe seama lui Brâncoveanu. Doamna Maria a aşezat deasupra mormântului o lespede de marmură albă, împodobită cu elemente decorative în stil brâncovenesc, cu stema Ţării Româneşti, în mijlocul căreia este înfăţişat vulturul cu crucea în plisc. Pe lespede nu există niciun înscris, din motivele expuse mai sus. Locul secret al mormântului era marcat prin atârnarea deasupra lespezii a unei candele din argint cu o inscripţie cu litere chirilice, însemnând de fapt pisania pe care nu a putut să o scrie pe piatra de marmură a mormântului: ”această candelă, ce s-a dat la Sveti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod… iulie, în 12 zile, leat 7228 (1720)”. Ceea ce este de asemenea important de consemnat este faptul că locul de îngropăciune al voievodului a fost cunoscut la început în familie, iar cu timpul, acest adevăr a fost cunoscut întrucâtva şi în obştea Bucureştilor. Lespedea este flancată pe stânga de mormântul lui Ioan Mavrocordat Vodă, iar pe dreapta de mormântul lui Grigore Brâncoveanu.
