Procesele cu juraţi: PRO şi CONTRA

Alexis de Tocqueville:

„procesele cu juraţi educă cetăţenii cu privire la autoguvernare.”

 De curând în presa românească a apărut un curent de opinie în favoarea reintroducerii curţilor cu juraţi, care au funcţionat în România în perioada interbelică.

Dar această încurajare a renaşterii curţilor cu juri nu a fost determinată de impulsul de a revigora o lume juridică existentă într-o perioadă considerată a fi fost mai bună pentru societatea românească, ci probabil mai mult ca urmare a americanizării concepţiilor noastre de viaţă, în strânsă conexiune cu adoptarea sărbătorilor naţionale şi/sau religioase ale unei naţiuni demne de admirat, dar cu care nu avem în comun prea multe elemente de istorie care să justifice un astfel de împrumut social.

Apoi, dincolo de apariţia acestei idei în presă, am purtat o conversaţie foarte interesantă cu un avocat american, despre necesitatea procesului cu juraţi versus procesul numai cu judecători. Am putut astfel constata un ataşament al amicului meu, avocat foarte bine pregătit şi individ dotat cu o fină inteligenţă, faţă de ideea de juriu şi, deşi s-a abţinut foarte elegant în a-l exterioriza, un soi de neîncredere superioară în bietele sisteme de drept care nu beneficiază de avantajul suprem al unei curţi cu juraţi.

Aşa că dincolo de nevoia de informare individuală, mi-am pus întrebarea serioasă dacă ar fi utilă introducerea unei astfel de instituţii la noi, prin împrumutarea sistemului american. Sau reintroducerea, dar numai dacă am reînvia sistemul interbelic ce a existat la noi.

Ca să definim un pic lucrurile, am pornit de la dicţionarul Wikipedia.

Un proces cu juraţi (jury trial) reprezintă acea procedură în care juriul fie dă un verdict, fie stabileşte care e situaţia de fapt în cauză iar legea este aplicată de un judecător. Se deosebeşte de un proces fără juraţi (bench trial), în care un judecător sau un complet din mai mulţi judecători ia toate deciziile, atât cu privire la situaţia de fapt, cât şi cu privire la aplicarea legii. Practic, juraţii stabilesc dacă inculpatul e vinovat sau nu, iar în cazul în care e găsit vinovat, pedeapsa se stabileşte de către judecător.

Dreptul englez şi american recunosc ca fiind un drept fundamental al cetăţeanului acela de a alege dacă să fie judecat de un judecător sau de un juriu.

În ţările în care procesele cu juraţi sunt permise, juriile sunt văzute ca un mod de protecţie împotriva puterii statale. Se consideră că oferă un mod de inserţie a normelor şi valorilor comunitare în procedurile judiciare şi un mod de legitimizare a legii, deoarece permite cetăţenilor obişnuiţi să valideze legi penale prin aplicarea lor în diferite procese.

Mulţi consideră că un juriu poate oferi o audiere mai corectă, dar această susţinere poate fi şi contrazisă. De exemplu, în procesele cu mare încărcătură emoţională, cum ar fi violuri sau violenţă asupra copiilor, juriul poate fi tentat să condamne din cauza unor sentimente personale mai mult decât din convingerea, dincolo de orice îndoială, despre vinovăţia inculpatului. S-a spus chiar, ca şi metaforă, că un proces cu juraţi este asemănător cu a naviga un vapor pe furtună, deoarece este mult mai puţin previzibil decât un proces cu judecător.

Un alt risc al proceselor cu juraţi este acela că juraţii pot fi influenţaţi de prejudecăţi personale, inclusiv de consideraţii rasiale. Astfel, într-un caz celebru in SUA (Rodney King), câţiva poliţişti albi au fost achitaţi pentru folosirea forţei excesive prin lovirea violentă a unei persoane de culoare, de către un juriu format în totalitate din albi, în ciuda existenţei unei casete video cu înregistrarea faptei.

Părerea bună despre procesele cu juraţi a cetăţenilor din Marea Britanie şi SUA contrastează cu părerea altor naţiuni, cărora li se pare bizar şi riscant ca soarta unei persoane să se afle în mâinile unui neprofesionist.

De exemplu, în Japonia existau procese cu juraţi la alegerea inculpatului, pentru infracţiuni de gravitate mare, în perioada 1928-1943. Inculpatul avea de ales între cele două forme, cu juraţi sau fără, iar deciziile juriului nu erau obligatorii. Ulterior, s-a considerat că orice inculpat care îşi riscă soarta alegând juriul e aproape sigur vinovat.

În India, procesele cu juraţi au fost eliminate, pe motiv că erau susceptibile de a fi influenţate de presă sau de public. Un judecător pakistanez a denumit un proces cu juraţi ca fiind justiţie pentru amatori, iar Malaezia a abolit sistemul cu juraţi în 1995, raportat la pericolul reprezentat de juraţii necunoscători de chestiuni de drept care emit verdicte colorate de percepţii emotive sau comune.

În timp ce apărătorii curţilor cu juraţi spun că natura secretă a procesului protejează libertatea prin protejarea juriului de foloase necuvenite, cealaltă poziţie susţine că tocmai această secretizare împiedică existenta unui proces transparent. Astfel, faptul că juraţii nu trebuie să îşi justifice verdictul este de asemenea criticat, deoarece se consideră că este nedrept pentru o persoană să fie privată de viaţă, libertate sau de bunuri fără a i se explica de ce se întâmplă acest lucru. Ca paralelă, judecătorul este obligat să ofere motivaţii detaliate despre faptele şi starea de drept care au stat la baza emiterii hotărârii.

O altă problemă ridicată a fost aceea a capacităţii unui jurat, care este o persoană ce poate avea diferite calificări profesionale sau poate chiar niciuna, de a înţelege pe deplin probele statistice sau ştiinţifice.

În schimb, recent s-a încercat introducerea sistemului cu juri în Kazahstan. Părerea generală a fost favorabilă, în sensul că ar reprezenta o evoluţie a sistemului judiciar, dar s-a exprimat şi temerea că există o serie de obstacole, cum ar fi încercarea judecătorilor de a influenţa deciziile juraţilor şi nivelul general scăzut de cunoaştere a legilor. Aceasta deoarece sistemul introdus prevedea colaborarea între judecător şi juraţi pentru a se ajunge la verdict. Dar, s-a spus şi că prin prezenţa juraţilor, judecătorii vor fi mai tentaţi să respecte procedura şi se va stimula şi relaţia de egalitate între acuzare şi apărare.

O altă rezervă a fost aceea că oamenii ar putea fi influenţaţi de interese corporatiste sau orbiţi de ignorarea regulilor de drept. S-a comentat că societatea nu este pregătită pentru introducerea unui asemenea sistem.

Dar să vedem în ce consta sistemul cu juraţi ce a funcţionat în ţara noastră în trecut.

Institutia Curtii cu juraţi a existat si în dreptul român la mijlocul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, functionând după sistemul de drept al francezilor.

Prin Constitutia din 1864 se prevedea înfiintarea unei curti cu juraţi pe lângă fiecare curte de apel, pentru ca apoi în anul 1868 să se înfiinteze câte o curte cu juraţi în fiecare judet, considerându-se insuficiente cele existente până la momentul respectiv.

Particularitătile Curtii cu juraţi constau în faptul că aceasta nu era permanentă, neavând o existenţă legală decât pe timpul cât era constituită pentru a judeca o cauză si anume de 4 ori pe an.

Curtea cu Juraţi, în sistemul nostru de drept, era constituită din magistrati si juriu. În ceea ce priveste magistratii acestia erau in număr de 3: 1. presedintele curtii cu juraţi care făcea parte din resortul unei curti de apel;
2. doi asesori care erau membrii ai tribunalului local si care puteau fi înlocuiti cu presedintele tribunalului când vreunul din ei ar fi fost împiedicat de a lua parte la sedintă.

Juriul era format din 12 cetăteni.

Conform art 258 C.pr.penală aptitudinea generală de a fi jurat o detineau:

– românii, bărbati de 25 de ani, având folosinta drepturilor civile, politice si de familie;

– cei ce au absolvit învătământul secundar;

– cei care aveau un venit anual imobiliar în valoare de 1500 lei;

– profesorii si institutorii;

– liber profesionistii si particularii până la clasa a II-a inclusiv;

– functionarii în retragere, pensionarii cu pensia de 1500 lei anual.

Se prevăd, de asemenea, categoriile de persoane care pierd dreptul de a fi jurat si anume persoanele care au suferit o condamnare penală si cele puse sub acuzatie. Printre categoriile de persoane incapabile de a fi jurat se numărau persoanele puse sub interdictie, alienatii mintali si cei care făceau parte dintr-un consiliu judiciar.  Calitatea de ministru, de membru al corpurilor legiuitoare de la vremea respectivă, de prefect, judecător, ofiter al ministerului public, ofiter al politiei judiciare, militar în termen, învătător, preot de mir erau incompatibile cu statutul de jurat.

Aceste incompatibilităti erau absolute, îmsă legea prevedea si alte incompatibilităti relative:

– era incompatibil cu functia de jurat orice persoană parte în proces sau care avea un anumit rol în proces

– era incompatibil cu functia de jurat orice persoană care a mai participat în această calitate in cadrul procesului desfăsurat în aceeasi cauză, dar a cărei cercetare a fost suspendată.

Erau exclusi din listele juriului servitorii cu simbrie si cei care nu stiau să scrie si să citească româneste. Persoanele care trăiau din munca zilnică si cele care au figurat într-o altă sesiune a aceluiasi an judiciar erau scutiti de a fi juraţi.

În caz de nerespectare a prevederilor legale în acest sens,sanctiunea aplicabilă era anularea verdictului de culpabilitate, la care ar fi luat parte un jurat ce nu ar fi avut aptitudinea generală sau care ar fi fost într-unul din cazurile de decădere, incapacitate sau incompatibilitate.

În 1868 au luat fiinţă în întreaga ţară Curţile cu Juraţi, care judecau: delictele politice, de presă şi crimele. Curtea de Juraţi se compunea dintr-un prezidiu format din 3 juraţi (preşedintele fiind judecător de curte de apel, iar ceilalţi doi membri judecători la tribunalul districtului) şi o comisie de 12 juraţi aleşi dintre cetăţenii judeţului. În 1938, după instaurarea dictaturii regale, curţile cu juraţi din întreaga ţară au fost desfiinţate, atribuţiile lor fiind preluate de către alte instanţe.

Prin urmare, constatăm că evoluţia istorică a mers dinspre procesele cu juraţi spre procesele cu judecători, fiind în sensul eliminării juriilor.

Personal, nu văd utilitatea unei asemenea instituţii pentru societatea civilă românească a anului 2010. Datoria de jurat presupune existenţa unei minime educaţii civice şi juridice, care nu a fost făcută şi nu se face nici în prezent în formele de învăţământ generale, care includ toată populaţia ţării, indiferent de specializare. Or, a participa ca jurat presupune înţelegerea unor noţiuni minime legate de modul de desfăşurare a unui proces, de regulile probatorii, de logică şi gândire raţională, care trebuie dobândite în mod organizat, prin reformarea sistemului de învăţământ românesc.

Şi mai mult decât înţelegerea acestora, presupune asumarea rolului, a sarcinilor şi a consecinţelor. Ceea ce aduce problema unei conştiinţe civice corect şi complet formate. A generaţiilor educate într-un anumit sistem şi a generaţiilor educate în afara oricărui sistem.  A contradicţiilor dintre concepţii de viaţă mult prea diferite apărute într-un timp mult prea scurt, insuficient pentru a ajuta sedimentarea lor…