Voiaje de „plăcere” în Belle époque
Vorbeam în articolul anterior despre preocuparea autorităţilor române pentru sănătatea publică şi despre credinţa adânc înrădăcinată că prostituatele nedeclarate erau sursa bolilor „ruşinoase”.
Faptul că un ales al poporului se arăta atât de îngrijorat de bunăstarea fizică a cetăţenilor nu era, se pare, un fapt cu totul izolat, iar răspândirea bolilor cu transmitere sexuală pare să fi fost la începutul secolului al XX-lea un fapt notoriu. Astfel, răsfoind paginile almanahului „Universul” din al doilea deceniu al secolului trecut am găsit, printre pozele cu cei mai importanţi oameni ai vremii şi reclamele la crema „Flora”, următoarea pagină:
În mod paradoxal, problema bolilor sexuale ţinea în acelaşi timp de public şi de privat. De sfera publică, pentru că această problemă intimă invadează sfera cotidianului. Almanahul „Universul” era foarte popular şi, prin structura lui – oferea între altele informaţii practice despre mersul trenurilor şi despre tarifele Poştei – era suscepibil a fi folosit de-a lungul unui întreg an de către cititori. Deci, de-a lungul unui întreg an, aceiaşi cititori întâlneau această reclamă în paginile publicaţiei. Nu contează dacă o citeau o singură dată sau de mai multe ori, ci doar faptul că, la nevoie, exista o portiţă de scăpare, care putea fi uşor mascată într-un voiaj de plăcere la Budapesta, mai ales că şi mersul trenurilor era la îndemână.
În acelaşi timp, autorul acestui anunţ a făcut vădite eforturi pentru a-şi asigura eventualii clienţi de confortul unui anonimat deplin. Seriozitatea medicului în cauză este garantată de grija acestuia de a oferi serviciile sale atât bărbaţiilor cât şi femeilor, şi unii şi alţii urmând a fi protejaţi de privirile indiscrete ale celuilalt. Sala de aşteptare şi ieşirea separate, iată argumentul menit să convingă de buna sa practică pe toţi suferinzii. Prin urmare, publicarea unui astfel de anunţ într-un almanah popular nu face altceva decât să garanteze anonimatul celor direct interesaţi. De aici recurge şi sensul încercării de a se face cunoscut peste hotare, căci tratamentul într-o ţară străină avea un dublu avantaj: pe de o parte, şansa de a întâlni vreun cunoscut în drum spre cabinetul doctorului era redusă, pe de altă parte Budapesta oferea un bun alibi în cazul în care o astfel de întâlnire avea loc, şi anume dorinţa de a vizita un oraş important.
În fine, un alt argument menit să atragă interesul era acela al bunei practici a doctorului Palocz, iar talentele sale par a fi nenumărate: nu doar impotenţa, erecţia precoce şi bolile uşoare puteau fi tratate de aces virtuoz practicant al medicinei, ci chiar sifilisul în stare avansată – atunci când deja boala ataca sistemul nervos. Fireşte, capacităţile doctorului erau supraestimate, dar şi el şi cititorii ştiau acest lucru. O dovadă în acest sens este şi disponibilitatea doctorului de a oferi consultaţii prin corespondenţă. Ceea ce conta însă era ca anonimatul pacienţilor să fie asigurat. Astfel, căutarea discreţiei îi putea duce pe aceştia chiar şi la Budapesta.
O altă reclamă ne arată însă că aceleaşi servicii erau accesibile şi în Bucureşti:
Se pare că voiajul în străinătate garanta un bun tratament de vreme ce era folosit drept argument într-un astfel de anunţ. Având garanţia unor tratamente noi, a unei metodologii însuşite şi exersate în străinătate, cititorii ar fi trebuit să se îndrepte mai uşor spre astfel de cabinete atunci când aveau nevoie de îngrijire.
Cu toate acestea, problema dicreţiei şi a anonimatului rămânea esenţială într-o lume în care bolile sexuale îi discreditau pe cei suferinzi în societate.
