Poveştile de amor ale domnitorilor sunt episoade pe care cărţile de istorie, în marea lor majoritate, le ignoră. De aceea am ales să abordez un astfel de subiect şi să vorbesc despre…bărbaţii care i-au condus pe români…şi le-au fermecat pe românce…
Occidentul şi-a pus foarte bine amprenta in secolul al XIX- lea asupra tuturor aspectelor societăţii româneşti. Astfel, imitând Vestul şi aflându- se într- o epocă în care fidelitatea devenise din ce în ce mai demodată, bărbaţii români sunt primii care forţează limitele şi prejudecăţile societăţii.
De la geloziile fanariote, până la pasiunile fulgerătoare ale perioadei romantice, se ajunsese în secolul al XIX-lea la o indiferenţă matrimonială caracterizată prin plictiseala dintre soţi. Bărbaţii încep în această perioadă să aibă nenumărate aventuri amoroase extraconjugale. Nici soţiile nu se lasă mai prejos! Iau atitudine şi devin la rândul lor, amante!
Un călător străin care a trecut pin Principatele Române în secolul al XIX-lea nota că „doamnele moldovence, ştiind că în ţările civilizate, o femeie de bon ton trebuie să aibă un amant, şi-au luat doi, pentru a fi şi mai la modă”.
Şi pentru început, voi vorbi despre un trio extrem de cunoscut pentru această perioadă: Alexandru Ioan Cuza, intrat în conştiinţa românilor ca unul dintre cei mai drepţi conducători, dar mult prea îndrăgostit de eternul feminin, Elena Cuza, o soţie iubitoare şi răbdătoare şi Maria Obrenovici, o femeie seducătoare în rol de amantă perfectă.
Cum căsătoriile erau încheiate în acea perioadă, din considerente pecuniare, în funcţie de mărimea averii, Alexandru Ioan Cuza pătrunde în elita nobiliară prin Elena Rosetti, care îi satisface din plin nevoile sociale. Elena nu era o femeie frumoasă, însă foarte inteligentă şi mai ales iubitoare.
Şi încă un lucru foarte important, cel mai probabil, fără ea, Alexandru Ioan Cuza nu ar fi ajuns domnitor…Drept recunoştinţă….a înşelat-o până în ultimele clipe ale domniei!
Maria Obrenovici, născută Catargi, era ceea ce putem numi astăzi femeie cu F mare! O femeie care ştie în primul rând să fie femeie, foarte atrăgătoare şi senzuală şi care ştie perfect ceea ce vrea. În faţa unei astfel de femei, orice bărbat devine, în mod sigur, o victimă. Iar Cuza nu era omul care să reziste!
Maria însă, nu acceptă să fie o ibovnică de rangul al doilea. Astfel, relaţia a devenit în scurt timp una publică, domnitorul aducându-şi amanta în reşedinţa de unde conducea destinele românilor. Şi pentru că Elena Cuza nu-i poate oferi domnitorului urmaşi, Maria îşi asumă şi acest rol, aducând pe lume doi băieţi.
La 11 februarie 1866, ziua abdicării forţate a domnitorului, cortina este ridicată….Ceea ce se vede în culise, este de-a dreptul scandalos…. Alexandru Ioan Cuza este surprins în dormitor împreună cu amanta sa… În camera alăturată, se afla Elena care avea grijă de cei doi copii ai domnitorului, pe care îi adoptase între timp…
Abdicarea domnitorului a însemnat şi finalul relaţiei sale extraconjugale. Extrem de oportunistă, Maria Obrenovici demonstrează repede că era mai interesată de tron, decât de bărbatul Cuza… Cea care i-a stat alături până la final, a fost tot soţia sa, Elena.
Cât despre cei doi copii adoptaţi de soţia domnitorului… se spune că au fost urmăriţi de „blestemul de la Ruginoasa”. Cel mai mic, Dimitrie, s-a sinucis în 1888, iar celălalt, Alexandru, a murit imediat după căsătoria cu Maria Moruzzi, în timpul lunii de miere.
