Ceea ce ne place la teatru este că totul pare să fie ca în viaţă, cu diferenţa că fiecare îşi joacă rolul până la capăt, cu siguranţă, fără ezitări sau regrete…Ceea ce îmi place mie cel mai mult la sala de judecată, este că … e ca la teatru.
Fiecare joacă un rol, mai mult sau mai puţin elaborat, prin construirea unui discurs cu trepte şi etape, prin care doreşte să atingă un anumit rezultat: câştigarea procesului şi înfrângerea adversarului. Iar acest scop scuză o mare concentrare de forţe, de energii, de cunoştinţe juridice şi de îndemânări, care, exact atunci când nu te aştepţi, creează scene caragialeşti.
Din încrengătura de sentimente, emoţii, tensiuni şi calcule cu care fiecare păşeşte în sala de judecată, se nasc uneori descărcări nervoase şi replici demne de cel mai talentat dramaturg… Dacă ar fi trăit în zilele noastre, Caragiale ar fi scris nu una, ci vreo 20 000 de schiţe numai din poveştile de tribunal, asemănătoare celei deja cunoscute (http: //www.romanianvoice.com/poezii/teatru/ilc-justitie.php )
Aşa că merită împărtăşite aceste experienţe, iar forma cea mai uşoară de prezentare este cea a imaginării unei şedinţe de judecată, în care se perindă unii după alţii, petenţi şi dosare. Sincer, mă bucur că nu a existat în realitate o ordine de zi ca cea pe care o voi prezenta mai jos, pentru că aş fi avut eu însămi o mare problemă: să păstrez solemnitatea şedinţei de judecată…
Prin urmare: declarăm deschisă şedinţa de judecată! Luaţi loc şi savuraţi…
DOSAR NR. 1
Cerere de stabilire a pensiei alimentare pentru copil, între fosta soţie şi fostul soţ. În faţa ochilor uimiţi ai întregii asistenţe, pârâtul – fost soţ şi în curs de reconsiderare a întregii sale vieţi – o cere în căsătorie, pentru a doua oară, în mod public şi în condiţii de solemnitate specifice unei şedinţe de judecată – în conformitate cu dispoziţiile din Codul de procedură civilă, evident – pe fosta lui soţie…
Colega judecătoare care a asistat la această scenă, a mărturisit ulterior că toată lumea avea la sfârşitul declaraţiei pârâtului nostru ochii înlăcrimaţi…inclusiv onorabilul complet de judecată…
În general, într-o sală de judecată resimţi cum se ciocnesc în aer toate patimile şi urile. După cum se aşează oamenii în sală – părţile – poţi vedea cum se încrucişează în aer priviri tăioase, duşmănoase, ironice, dispreţuitoare. Lumea e singură la tribunal, cam aşa cum e şi la spital. Dacă vine cu avocat, nici acesta nu ţine să afişeze o prea mare amabilitate faţă de client. Aşa că, înconjurat de străini, omul singur nu găseşte nimic mai bun de făcut decât să exprime tot ce are de exprimat faţă de singurul om cunoscut din sală – adversarul, duşmanul, pârâtul lui.
Iar acest moment a rupt legăturile din aer pentru o secundă. Şi s-a făcut văzută siropoşenia afişată în emisiuni ca „Din dragoste”, însă într-o manieră genuină, neregizată şi care a convins asistenţa, darămite persoana direct implicată…
DOSARUL NR. 2
Un alt caz, pe care nu l-am putea inventa dacă nu ar exista în realitate, este cel al unui reclamant care revendică de la statul roman nici mai mult nici mai puţin decât Moldova, pe motiv ca este urmaş de drept al domnitorului Ştefan cel Mare. Dacă nu i se dă Moldova ( într-un subsidiar al cererii, am califica noi juridic chestiunea), reclamantul se mulţumeşte si cu un post de guvernator, sau ( într-un subsidiar al subsidiarului) măcar cu o casă.
Pentru a-şi susţine acţiunea, reclamantul se foloseşte de cea mai cunoscuta frază atribuită lui Ştefan cel Mare: „Moldova n-a fost a mea si nu e a voastră, ci a urmaşilor noştri si a urmaşilor urmaşilor noştri”.
Se arată în cerere că reclamantul s-a mutat in Bucureşti pentru a fi mai aproape de evenimente … iată, în sfârşit, un reclamant care îşi cunoaşte obligaţiile procesuale şi care urmăreşte cu diligenţă desfăşurarea procesului.
Instanţa cere reclamantului sa facă o estimare si sa spună cat ar valora, după el, Moldova – evident, pentru stabilirea competenţei instanţei, a timbrajului şi a altor chestiuni de acest gen. Urmaşul lui Ştefan nu a fost însă in măsură sa spună care este valoarea acestei provincii istorice. Cităm aici o declaraţie de presă: „E greu de spus. Doar nu o s-o vând. Miliarde, miliarde cu siguranţă”, a afirmat tânărul.
Acesta mai arată că este si preşedintele partidului Uniunea Persoanelor care nu votează din România. Fiindcă m-a surprins raţionamentul de tip per a contrario făcut de reclamant, am simţit nevoia sa redau în întregime declaraţia acestuia: „Eu trebuia sa fiu preşedintele României. Este simplu. Daca la referendumul din 19 mai, 60% din persoane nu au votat si eu sunt cel care, oficial, reprezintă persoanele care nu votează, rezulta ca eu trebuia sa fiu preşedintele României”, a declarat reclamantul pentru Libertatea. Asta, adăugăm noi, dacă s-ar introduce în legislaţie votul…fără votare, ca sa zic aşa…
Acest raţionament a fost şi aplicat, cel puţin parţial, pentru că reclamantul si-a depus candidatura la funcţia de Primar al Capitalei, in calitate de reprezentant al copiilor si adolescenţilor care nu au drept de vot. Cred că este evident de ce nu a reuşit…şi nu pentru că raţionamentul a dat greş…
DOSARUL NR. 3
Un alt caz, absolut real, este cel al unui reclamant, care solicita obligarea Serviciului Român de Informaţii din România şi din Republica Moldova să comunice…lista fetelor virgine din aceste două state. Se pare că din punct de vedere procedural, puteau fi invocate toate excepţiile din lume….
DOSARUL NR. 4
Şi pentru că tot vorbeam despre divorţ, aş aminti o altă situaţie, în care, cu ocazia audierii unui martor la divorţ, se descoperă de către judecătorul cauzei că cei doi soţi care cereau divorţul (poliţişti de profesie), erau la al treilea divorţ…între ei.
În rest, totul părea perfect: se înţelegeau de minune cu treburile casei, erau şi colegi de serviciu, aspect declarat de martora audiată în cauză. Stupefiat, judecătorul se vede nevoit de lege şi de circumstanţe să întrebe care este motivul de divorţ dacă totul e aşa de …conform Codului familiei: martora – am uitat să precizez că era de profesie tot poliţistă, colegă cu soţii – declară: soţii şi-au dat seama că, de câte ori semnează certificatul de căsătorie, încep să nu se mai înţeleagă şi că după fiecare divorţ, relaţia renaşte. Cred că niciun consilier pentru probleme maritale nu s-a gândit până acum ca antidotul divorţului este chiar…divorţul
DOSARUL NR. 5
Este îndeobşte cunoscut că în sala de judecată trebuie păstrată o atitudine reverenţioasă prin toate cele, mai ales prin postură. De exemplu, nu prea poţi sta cu mâna în şold.
Ca urmare, un complet de judecată a cerut unei petente să adopte „o postură decentă şi să păstreze solemnitatea şedinţei”. Petenta, evident nemulţumită de cerere, a schiţat o coborâre a mâinii pe şold cu câţiva centimetri, dar pentru că se pare că poziţia iniţială a acesteia avea o oarecare calitate de confort fizic – existând astfel o explicaţie simplă pentru preferinţa de a sta cu mâna pe mijloc – în mod inevitabil în decurs de câteva minute, a revenit la poziţia iniţială care atrăsese o atenţionare din partea instanţei.
Dar vigilenţa instanţei nu a fost deloc înşelată, pentru că judecătorul, a revenit în cererea sa, solicitând de data aceasta petentei în mod expres să „ia mâna din şold”. La această interpelare directă, petenta a răspuns foarte direct, în sensul că nu este nimic indecent în postura sa, cât timp …şi Mihai Viteazul pe cal stătea tot cu mâna în şold.
Ca o paranteză, a se observa leitmotivul domnitorilor români, justiţiari, care colindă pe holurile tribunalului…
Judecătorul a replicat foarte calm: „Doamnă, când veţi intra pe cal în sala de şedinţă, atunci vă voi permite să staţi cu mâna în şold…”
DOSARUL NR. 6
Taxa judiciară de timbru se plăteşte de regulă la CEC sau la poştă, iar la dosar se depune o chitanţă atestând dovada achitării acesteia. Ştie toată lumea. Sau nu… pentru că, nu mică a fost surprinderea judecătorului când a descoperit că în plicul ataşat la dosar, care nu fusese desigilat de registratură, reclamantul trimisese la dosar nici mai mult nici mai puţin decât 4 bancnote de 1 leu, reprezentând fix contravaloarea taxei judiciare de timbru ce trebuia achitată pentru cererea sa. S-a dispus evident restituirea plicului către reclamant, cu menţiunea să depună la dosar dovada achitării taxei, iar nu banii aferenţi…
Suspendăm deocamdată şedinţa, până săptămâna viitoare, când revenim cu alte dosare aflate pe ordinea de zi.
PS. Cu multe mulţumiri pentru N., fără ajutorul căreia poveştile de mai sus nu ar fi aşa de savuroase…
PPS. Mulţumiri mamei lui N., pentru documentarea referitoare la Caragiale…
