Nu este deloc originală asocierea zilei de 8 Martie cu o discuţie despre discriminare. Dar alegerea unei căi deja bătătorite nu se face numai din lipsă de inspiraţie, ci şi din dorinţa de a obţine un răspuns la o întrebare „veche şi nouă” totodată: mai este discriminarea pe criterii de sex o problemă a epocii în care trăim?
De când s-a făcut marele pas, iar femeile au câştigat dreptul la vot, şi apoi treptat au pătruns în toate domeniile vieţii sociale, politice şi profesionale, mai este necesară o discuţie despre principiul non-discriminării sexuale? Cât de prezentă e …prezenţa feminină?
Sau o astfel de discuţie este derizorie, faţă de modul de funcţionare a societăţii umane, care tratează chestiunea sexului ca fiind una secundară, interesând strict în viaţa personală şi nemaifiind măr al discordiei sub aspectul accesului la diferite poziţii sociale?
Evoluţia istorică a fost univocă, cel puţin până acum, în sensul că femeile, dezavantajate de-a lungul timpului, au câştigat din ce în ce mai mult teren. Dar această evoluţie nu e încă suficientă; sunt domenii în care femeile sunt slab spre deloc reprezentate, astfel încât în mod calculat legislaţia s-a orientat spre aplicarea de măsuri protecţioniste.
Dacă ar fi să vorbim despre practica judiciară din România referitoare la discriminare, trebuie să admitem că suntem încă la început de drum. De fapt, abia trasăm harta pe unde va veni drumul…
În legislaţia noastră, actul normativ care transpune la nivel naţional obligaţia de nediscriminare este Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse intre femei si barbati. Instituţia care e competentă să sancţioneze autorităţile pentru practicarea dicriminării este Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Am găsit foarte puţine exemple de practică judiciară, dar care sunt oarecum relevante pentru peisajul social românesc. O situaţie de constatare a încălcării acestei legi o reprezintă scoaterea la concurs de către o primărie a postului de guard (femeie de serviciu), pentru care se cerea ca participantii sa fie persoane de sex feminin si sa aiba vârsta cuprinsa între 30 si 35 de ani. Consiliul a constatat că faptele prezentate constituie acte de discriminare, iar ulterior instanta de judecata a diminuat cuantumul amenzii aplicate de Consiliu, motivat de faptul ca petenta si-a îndreptat greseala prin amânarea concursului pentru eliminarea din continutul anuntului a conditiilor discriminatorii.
De asemenea, existenta unui afiş pe geamul unei societăţi cu urmatoarea conditie: „angajam personal FETE. Conditii: vârsta 18-25 ani (…) ” , a fost considerată discriminatorie şi sancţionată ca atare.
În altă ordine de idei, s-a considerat că există discriminare pe bază de sex în situaţia în care o femeie manager de programe a anunţat angajatorul că este însărcinată, iar două luni mai târziu, la momentul evaluării angajaţilor, a fost retrogradată din funcţie cu scăderea salariului. Ulterior, angajatorul a recunoscut ilegalitatea actelor emise, a modului în care s-a realizat retrogradarea şi a revenit asupra acestora, emiţând o nouă decizie, de repunere în funcţie, dar în care s-a precizat în mod expres evaluarea periodică din 3 în 3 luni. Consiliul a considerat că această condiţie a reevaluării odată la 3 luni, după revenirea din concediul medical, este discriminatorie, cât timp prin discriminare directă se înţelege diferenţa de tratament a unei persoane în defavoarea acesteia, datorată gravidităţii, naşterii sau maternităţii.
În ultimul raport al Comisiei europene referitor la egalitatea dintre bărbaţi şi femei, redactat la Bruxelles, la data de 27.02.2009, se reţine că procentul de angajare în muncă a femeilor în Europa este mai mare decât în trecut, fiind în medie de 60 % raportat la populaţia feminină a Europei, şi că diferenţele dintre femei şi bărbaţi sub acest aspect tind să se evapore.
Dar concluziile raportului de la Bruxelles par să sugereze că nu a curs încă suficientă cerneală pe acest subiect.
Şi că, da, există în continuare o discriminare de sex, care trebuie combătută cu mijloace adecvate. Pentru că riscul aplicării unei măsuri protecţioniste pentru evitarea discriminării unei categorii defavorizate este acela ca, în timp, să se ajungă la discriminarea chiar a categoriei care până mai atunci era favorizată.
Astfel, s-a stabilit că orice măsură de protecţie având ca scop asigurarea oportunităţilor egale pentru femei şi barbaţi nu poate avea ca scop şi obţinerea de rezultate egale. Aceasta deoarece ar fi contrar principiului egalităţii de tratament ca un bărbat să fie dezavantajat pe motiv de sex, pentru că trebuie asigurată egalitatea de posturi asigurate celor două sexe…
Cu alte cuvinte, s-ar putea ca în anumite domenii, categoria defavorizată să devină…bărbaţii, iar nu femeile.
Şi cum e clar nu sunt singura care s-a gândit la acest lucru, recent într-un articol (http://www.cedes.ro/discriminare.html), s-a considerat că bărbaţii sunt afectaţi mai mult de criza economică decât femeile.
În primul rand pentru ca in două dintre cele mai afectate domenii, construcţiile si producţia, se angajează, în general, bărbaţi; caştigul salarial mediu brut în luna noiembrie 2009, a fost mai ridicat în domeniul serviciilor, unde sunt angajate cu preponderenţă reprezentantele sexului frumos, faţă de sectoarele de industrie şi construcţii unde predomină bărbaţii. Se pare că şi şomajul a afectat mai mult bărbaţii, iar programele de formare profesională in meserii precum lucrător in comerţ, patiser, confecţioner sunt solicitate în special de femei, deşi oferta se adresează în egală măsură şi bărbaţilor.
Deşi nu cred, personal, că există o discriminare a bărbaţilor, dincolo de orice glumă, este un risc asumat acela ca orice măsură antidiscriminatorie să devină în sine discriminatorie pentru categoria opusă. De aceea, trebuie să fie reglementate pârghii clare pentru a nu se întampla acest lucru.
Un caz, cu rezonanţă, care aduce în discuţie distincţia dintre egalitatea de şanse şi egalitatea de rezultate, despre care am menţionat anterior, este invocarea unei discriminări a femeilor la alegerea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
CNCD a reţinut că existenţa unui tratament diferenţiat, manifestat prin excludere, restricţie sau preferinţă, nu a fost dovedită. Femeile, membre ale CSM, nu au fost supuse unui tratament diferenţiat, deoarece nu li s-a îngrădit posibilitiatea depunerii candidaturii la funcţia de preşedinte al consiliului. În lipsa oricăror dovezi privind depunerea candidaturii, de către femeile membre ale consiliului, nu se poate analiza o ipotetică încălcare a dreptului de a fi ales al acestora.
Deşi s-a constatat că aspectele sesizate nu au caracter discriminator, s-a făcut totuşi recomandarea, faţă de CSM, să completeze propriul Regulament de organizare şi funcţionare cu acele prevederi generale referitoare la respectarea principiului egalităţii de şanse.
Pentru că am ajuns aici, şi cum nu întâmplător am ales această temă, revenind la statistici din justiţia autohtonă, femeile sunt majoritare in instanţele judecătoreşti din România, dar şi in parchetele care funcţionează pe lângă ele, acest fapt constituind un caz unic in Europa. Îmi amintesc uimirea unui judecător spaniol, pe care l-am întâlnit la un seminar în Trier, ce aduna judecători din toata Europa, şi care mi-a confirmat unicitatea situaţiei în care se află justiţia română…cu adevărat feminină.
Potrivit ultimelor date statistice de la începutul anului 2010, furnizate de Consiliul Superior al Magistraturii din Romania, din cei 3.928 de judecători in funcţie, 2.855 sunt femei, adica două treimi. Din totalul de 2.252 de procurori, 1.169 sunt femei si 1.083 sunt barbati.
Se pare că instanţele din Franta se mai apropie de procentele româneşti, dar ce e interesant este că forul superior al magistraţilor francezi a simţit nevoia de a explica cumva această situaţie în mod obiectiv: numai in anul 2008, 79% din absolventii de studii juridice au fost femei.
Să amintim că prima româncă avocat a fost Ella Negruzzi (1876-1948), iar prima femeie judecător a fost Yolanda Eminescu (1921-1998), şi să ajungem astfel la concluzia unei transformări rapide a componenţei justiţiei româneşti (rămâne de văzut dacă procentele se păstrează şi pentru piaţa avocaturii, dar din păcate nu beneficiez de informaţii exacte), care în decurs de cca 60 de ani a trecut de la femeia ca excepţie la femeia ca regulă…
Şi pentru că ne refeream la pârghii pentru a nu se ajunge la folosirea legii împotriva ei şi la invocarea discriminării inverse, amintim aici cazul unui domn, care a încercat sa intre în sala în care se ţinea spectacolul susţinut de trupa CHIPPENDALES, în data de 1 martie 2003 la discoteca MAXX si în 7 martie 2003 la Sala Palatului, accesul la acest spectacol fiindu-i refuzat deoarece este un spectacol care se adresează în exclusivitate femeilor.
Acesta a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a stabilit că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare conform OG 137/2000, aprobată si modificată prin Legea 48/2002. Petentul a contestat în instanţă hotarârea, iar instanţa, în urma judecării cauzei, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, arătând ca hotărârea contestată este legală si că reclamantul nu are un drept recunoscut de lege vătămat. Aceasta, deoarece, în situaţia specială care a determinat organizarea celor doua spectacole ale trupei respective, ocazionate de sărbătorirea zilei femeilor, şi faptul ca acest spectacol este dedicat publicului feminin, nepermiterea intrării unei persoane de sex masculin -în speţă reclamantul- nu este un caz de discriminare pe criteriul sexului.
Pentru amuzament, pentru final, voi reda o bucată foarte savuroasă din motivarea hotărârii CNCD:
„În acest caz, dupa ce petentul a vrut sa participe la acest spectacol în mai multe rânduri (încercând chiar să intre la spectacol deghizat, purtând haine de femeie), firma organizatoare i-a oferit o casetă cu înregistrarea spectacolului, dar petentul a refuzat. Aceasta atitudine dovedeşte faptul că petentul nu este interesat să vizioneze spectacolul trupei CHIPPENDALES, ci, aşa cum a precizat, doreşte să examineze reacţia publicului feminin la acest tip de spectacol, fără a dovedi utilitatea acestui demers în scopul întocmirii unui studiu ştiinţific. Or, interzicerea accesului barbaţilor la acest gen de spectacole de catre organizatori (interdicţie care are mai curând scopul de a atrage publicul de sex feminin), se bazează tocmai pe intenţia de a permite publicului feminin să se manifeste în mod liber, fără autocenzura datorată prezentei persoanelor de sex opus. În acest sens trebuie avută în vedere şi existenţa unor spectacole asemănătoare, ce se adresează exclusiv publicului masculin, la care accesul femeilor este restricţionat.”
