Piata Romana numarul 1
Cine sa se mai plimbe prin zona Piata Romana si sa se mai uite sa descopere ceva frumos in spatele unor pomi, la umbra unor cafenele de lux sau ascuns privirii de taximetre si covrigarii? Miros de pipi si ziduri coscovite gasim peste tot. Nu mai bagi in seama. Lasi capul jos si treci mai departe.
Am patit-o si eu. Ani de zile am intrat in Amzei prin Mendeleev. De sute de ori am consumat covrigi de la simigeria din spatele celebrei (pe vremuri) berarii Turist, acum devenita cafeneaua oamenilor de afaceri care nu prea au ce face. Ba chiar am baut si o bere in picioare acolo.
Absolut niciodata nu am mutat privirea mai catre dreapta, unde troneaza erect closetul de la Romana, devenit celebru datorita (din cauza?) notelor informative ale lui Vadim Tudor – cineva il manjea cu cacat pe Ceausescu. A fost nevoie sa vad cateva poze vechi ca sa ii disting din detalii si sa aflu cine a proiectat aceasta casa si gata, interesul e trezit. Am privit-o si m-am intrebat cum de nu am vazut-o pana acum. Starea casei reflecta exact interesul pe care autoritatile locale il arata pentru acest oras. E mai important sa faci mici uriasi, carnati kilometrici si torturi de mare tonaj. Desi vina cade pe toti primarii care sunt si care au fost, si nu numai. Iata descrierea din cartea Bucuresti- in cautarea Micului Paris a lui Narcis Dorin Ion (editura Tritonic, 2003).
Prima cladire care atrage atentia este situata chiar in Piata Romana No 1, colt cu strada N. Mendeleev, si care se distinge nu numai prin aparenta ei masivitate, ci si prin decoratia in stil romanesc a fatadelor.
Este casa diplomatului, scriitorului si criticului de arta Nicolae Petrascu (1859 – 1944), construita in 1907 dupa planurile arhitectului Ion Mincu (…) In interior salonul are plafonul decorat cu o pictura a lui Dimitrie Mihailescu (executata in 1908 – 1909) reprezentand o copie a tabloului „Varful cu dor” de G. D. Mirea… (foto de aici)
..al carui admirator a fost. Dupa cum aflam din volumul ‘Itinerar inedit prin case vechi din Bucuresti’ (Petre Oprea, editura Sport turism 1986), se spune ca Mirea, la cererea lui Petrascu, a indicat pe unul dintre elevii sai sa ii picteze plafonul cu o copie dupa lucrarea Varful cu dor. Cel ales a fost Dimitrie Mihailescu. Cel care a corectat pictura a fost chiar Mirea. Si astazi poate fi vazut, se spune ca si de afara, din anumite locuri, pe o suprafata de 24 m2. In perioada 1916 – 1957, cand se credea ca originalul este pierdut, a cosntituit singurul document care sa aminteasca de celebra pictura care a facut din Mirea cel mai de seama reprezentant al academismului in plastica romaneasca, dupa expunerea ei la Paris in 1883 si Bucuresti in 1885. Un plafon pictat de Mirea, dar pe care in mod cert nu il mai putem vedea, este cel din casa Miclescu. Pentru cine cunoaste stilul lui Ion Mincu probabil ca detaliile sunt inconfundabile. In cazul acesta ma refer la felul in care sunt amplasate si decorate ferestrele, la decoratiunile aplicate intre ferestre sau aerul masiv pe care il are cladirea, senzatie create si de usa de la intrarea in cladire sau bovindoul care imparte cladirea in 2 planuri.
Am facut 4 ani liceul la Scoala Centrala, pe vremea mea se chema Zoia Kosmodemianskaia, cladire proiectata de Ion Mincu, si am observat multe elemente comune. Sper sa mi se permita cateva poze exterioare si interioare ca sa fac un episode si cu aceasta cladire monument de arhitectura. Aceleasi sperante le am cu Bufetul de la Sosea, architect fiind tot Ion Mincu. Cladirea este locuita inca dar se alfa intr-un inaintat grad de degradare. Iata un balcon care rezuma starea casei
Trist, nu?
Articol publicat de Stefan Micu pe Bucurestii noi si vechi.