Se numesc aşa acele boli care sunt produse de cauze sociale.Prin cauze sociale ale bolilor se înţeleg toate cauzele patologice produse de viaţa socială, în opoziţie cu acelea produse de natură şi cărora le zicem: cauze biologice.
Bolile medico-sociale sunt: tuberculoza, sifilisul, pelagra, alcoolismul, paludismul.Ştiinţa care se ocupă în deosebi cu studiul bolilor sociale poartă numele de Higienă socială.Dar higiena socială se prezintă sub trei forme:
1.Higiena socială ca ştiinţă descriptivă când ne descrie condiţiunile care sunt la baza generalizării culturii igienice în popor.În această formă a ei, ea ne descrie stările de fapt ( în spaţiu şi timp ).
2.Higiena socialăca ştiinţă normativă când ne dă învăţături despre măsurile ce sunt de luat pentru generalizările igienico-sociale.
3.Higiena socială ca asistenţă socială.Higiena medico-socială îndeplineşte – spre deosebire de cea individuală – o acţiune socială.
O acţiune socială este orice acţiune sau orice măsură care are o importanţă pentru viaţa socială, adică o acţiune care se adresează în primul loc, nu individului ci unui grup uman ( fie acel grup o naţie, o ţară, un popor ).
Igiena socială, spre deosebire de igiena individuală se ocupă cu crearea pentru fiecare vârstă de condiţii optimale de morbiditate şi mortalitate.Ea va lupta, prin măsuri de natură socială şi economică, spre a menţine viaţa umană, cât mai îndelung şi cât mai sănătoasă, şi în această privinţă se deosebeşte de medicina socială, care lucrează conform unei legi asupra individului izolat – de multe ori chiar contra voinţei lui, dar cu mijloace pur medicale.
Weyl ilustrează prin câteva exemple rolul higienei sociale: „Săracul, care în nevoie, nu găseşte nicăierea un sprijin; nevoiaşul căruia i se scumpeşte pâinea şi a cărui locuinţă e atât de întunecoasă şi neîncăpătoare încât îl împinge la cârciumă; toţi aceştia găsesc o înălţare a vieţii lor prin măsurile luate de igiena socială.Să luăm însă alte câteva exemple, care să învedereze mai bine deosebirea dintre acţiunea de mai de mult a medicinii şi cea de astă-zi a higienei sociale.Iată trei cazuri de infecţiune sifilitică. Este deci aci vorba de aceeaşi cauză psihologică: „spirochetul”:
a) un asistent de laborator, care experimentează cu spirocheţi, se infectează de sifilis;
b) o doică sănătoasă alăptând un copil strein atins de sifilis, ia sifilisul de la el;
c) un individ căsătorit dobândind un sifilis de la o prostituată , după un chef.
Inainte vreme, în epoca igienei fizico-biologice, tustrele cazuri erau de sigur înregistrate de statistica medicală în aceeaşi rubrică: sifilis.Tustrele erau tratate la fel: prin injecţii mercuriale şi arsenicale.
In era modernă a higienei sociale fie care din cele trei cazuri amintite mai sus, sunt înregistrate în categorii deosebite de statistica medico-socială, iar ceea ce e mai important pentru fiecare din cele trei cazuri de sifilis, măsurile ce se vor lua vor fi radical deosebite, fiindcă medicul şi higienistul nu mai au azi în vedere numai pe individ, tratându-l numai pe el, ci consideră, mai cu deosebire, aspectul social al fiecărui caz, îndreptând pentru fiecare din ele o acţiune socială.
Să luăm un exemplu din epidemiologie.( Ştiinţa care se ocupă cu lupta împotriva epidemiilor ).Un caz de tifoidă.
După concepţia biofizică de mai înainte medicul avea în vedere numai pe individul tific şi toată acţiunea medicului era concentrată numai asupra lui.
Astă-zi, în era higienei sociale, ne ocupăm nu atât de mult de individul care stă – prin chiar boala lui – izolat şi după boală nici nu mai are bacili în el cât de… „purtătorii de bacili”, adică acei indivizi, care nici nu sunt bolnavi dar totuşi poartă în ei bacilii boalei, producând prin aceasta, de multe ori catastrofe în mediul lor social.
Şi măsurile de luat constituie o grea şi complicată problemă socială, fiindcă privesc întreaga societate.Cititorul se va putea gândi la fel, prin analogie, la tuberculoză ( şi la celelalte boli sociale ).Triada problemei igienei sociale o constituie: tuberculoza, sifilisul şi alcoolismul.
