Un moment magic are loc cam o dată la 100 de ani, atunci când o generaţie de oameni îşi văd viitorul împreună, când se unesc toţi şi cer un singur lucru, când frica dispare şi e înlocuită de curaj şi entuziasm.Acest lucru s-a întâmplat şi în decembrie 1989, când nişte oameni au decis că ideile lor sunt mai importante decât viaţa. Privaţi de libertate şi sătui de tot ceea ce se întâmpla, au ieşit în stradă şi nu s-au gândit absolut deloc că s-ar putea ca ţara să nu meargă foarte bine, nici chiar dupa 20 de ani sau că s-ar putea ca la un moment dat să îi conteste câte unul care să zică „era mai bine înainte”. Ei au făcut ce era normal şi ce credeau ei că e normal. Şi nu numai ei gândeau asta. Chiar şi cei care nu au participat în mod activ la evenimentele acelor zile de decembrie sau cei care azi îl regretă pe Ceauşescu, cu toţii vroiau atunci o schimbare. Numai că doar oamenii cu adevărat speciali au ieşit în acele zile în stradă. De ce spun asta? Pentru că e un lucru extraordinar să vezi ceea ce trebuie să faci în viaţă de la o vârstă aşa de fragedă… Fragedă… pentru că majoritatea care au ieşit să sacrifice totul pentru ideile lor, erau tineri. Şi e foarte greu să faci asta, să ştii ce trebuie să faci şi pentru acel lucru să sacrifici totul. Uitaţi-vă în jurul vostru şi vedeţi câţi ştiu ce vor să facă în viaţă şi câţi sacrifică totul pentru asta… Vă spun eu: foarte puţini, extrem de puţini şi dacă aveţi pe listă măcar unul, atunci simţiţi-vă norocoşi pentru că aţi cunoscut un om minunat.
Ei bine, românii noştrii care au ieşit pe stradă în acele zile infernale de decembrie sunt extraordinari pentru că au inventat unul din cele mai importante lucruri pentru ţara aceasta. Şi anume, libertatea.
Un cuvânt, o idee, un concept, de care românii nu mai ştiau demult, cu atât mai puţin ei, acei tineri revoluţionari care nu o simţise niciodată. Dar şi-au dat viaţa pentru asta.
În data de 21 decembrie 1918 lumea a cerut să fie liberă şi să îşi decidă singură viitorul. Au scandat şi au împărţit flori soldaţilor… În acea zi, totul părea să meargă perfect. În sfârsit, oamenii spuneau ce doreau, Ceauşescu plecase din Bucureşti, iar comunismul părea să fie deja istorie. Dar a venit noaptea în Bucureşti şi în ţară şi odată cu ea a venit şi moartea, iar infernul a coborât pe străzile din România. În Bucureşti masacrul a avut loc la Universitate. Pe la ora 10, soldaţii care se aflau în piaţă au primit ordin să tragă în manifestanţi fără somaţie, direct in ei. Apoi s-a tras toata noaptea, de la ultimele etaje de la Continental, de la spitalul Colţea şi din stradă. O doctoriţă aflată de gardă în acea noapte la Colţea povesteşte cum la început veneau oameni răniţi sau morţi din 30 în 30 de minute şi cum, înaintând în noapte, rafalele de gloanţe se înteţeau şi începeau să vină răniţi fără oprire. Tot ea povesteşte cum o tânără aflată internată în spital a vrut să se uite pe geam să vadă ce se întâmplă. Nicio secunda nu a trecut şi un glonţ a lovit-o direct în cap sau cum şapte tineri puşi în genunchi de către soldaţi au fost împuşcaţi. Tot în acea seară cei care nu au fost omorâţi sau răniţi au fost duşi la secţiile de Miliţie unde au fost bătuţi crunt, unii fiind omorăţi în bătaie.
Sunt poveşti terifiante, dar adevarate, poveşti de care azi alegem să fugim, în loc de a le asculta. În acele zile au murit aproximativ o mie de oameni. Majoritatea cred că e o cifră mică şi neimportantă. Dar dacă ţinem cont că pe lângă cei o mie se mai adaugă câteva mii de persoane care au pierdut pe cineva drag în revoluţie şi dacă mai socotim că sunt şi ţări în care nu a murit nicio persoană şi totuşi comuniştii au plecat de la putere, atunci am putea să ne facem o idee…În România, comunismul a fost instaurat de către „Fratele cel Mare” prin violenţă şi represiune…Şi tot aşa a fost şi înlăturat…
Dar se pare că noi am uitat toate lucrurile astea. Am uitat că libertatea e un lucru de nepreţuit, că a putea comenta politica şi a avea acces la tot ce înseamna Occident nu era un lucru posibil înainte de ’89 şi poate nici azi nu ar fi fost dacă nu erau acei oameni. Ei au ştiut asta şi de aceea au sacrificat orice pentru libertate. Din pacate, chiar ei nu s-au bucurat de ea, dar ne-au lăsat pe noi să o facem. Numai că noi în loc să respectăm ceea ce avem azi, datorită lor, ne batem joc şi considerăm toate lucrurile menţionate anterior ca fiind normale şi neimportante. Că nimeni nu le poate lua, iar unii şi mai ignoranţi cred că pot trai foarte bine şi fără libertate, uitând cât de greu e sa nu ai nicio parere şi mai ales s nu poţi spune nimic. Şi dacă vom continua în acelaşi mod, cei care au murit în acele zile, când ne privesc de acolo, de undeva de sus, vor ajunge să zică „pentru ce am murit noi?”.
Ei nu au cerut un monument, nu au cerut să fie eroi, ei au vrut să fie liberi. Haideţi să fim mândri de ei şi haideţi să îi respectăm pentru ce au făcut, să le ascultăm poveştile, să ne bucurăm pentru tot ceea ce au reuşut să e ofere. Să ne amintim de ei şi de toate lucrurile astea minunate ! Măcar cu atât suntem şi noi datori faţă de ei ! Pentru că au reinventat libertatea, pentru că putem să sărbătorim Crăciunul şi să cântăm colinde, pentru că ne-au dat şansa să devenim orice ne dorim, pentru că ne-au dat dreptul să fim din nou mândrii că suntem români.
