Sperăm că statistica bolilor mentale în România, pe care o dăm aci va prezenta un interes nu numai pentru psichiatrii noştri în cercetările lor ştiinţifice, dar şi pentru sociologi, jurişti, literaţi şi chiar pentru marele public, când va afla de ea.Se întelege lesne că astăzi când în toate ţările civilizate, extensiunea pe care o iau, în fiecare zi, igiena şi profilaxia mentală devine din ce în ce mai mare, studiul statisticei bolilor mentale capătă şi el o mai mare însemnătate.
Ca eforturile acelora, care ar dori să introducă şi la noi profilaxia bolilor mentale, să fie încununate de reuşită, e necesar ca străduinţa lor să fie bazată pe o temelie formată din cunoştinţi pozitive, cât mai apropiate de adevăr, în ceea ce priveşte situaţia poporului nostru din punct de vedere al frequenţei şi formei psichozelor ivite la noi.
O statistică a bolilor mentale în România va trebui să formeze primul şir de cărămizi al temeliei pe care se va clădi arsenalul de arme de întrebuinţat în lupta noastră de igienişti împotriva diferitelor forme de alienaţie mentală.Sperăm, că în viitor, odată cu desăvârşirea organizării serviciilor periferice de statistică medico-sanitară, această statistică a bolilor mintale din România, va încorpora în ea, pe lângă cazurile de alienaţie mentală şi prea numeroasele forme de alienaţie metală atenuată, pe care francezii le trec în rubrica „Sur la frontière de la folie” şi în acea de „arieraţi” aceştia din urmă atât de frequenţi în satele şi mai cu deosebire în oraşele noastre, şi pasibili cei mai mulţi de vindecare, dacă li s-ar aplica o terapeutică raţională, conformă cunoştinţelor moderne.
Tabelele statistice primite de noi de la spitalele şi ospiciile noastre de alienaţi, nu erau uniforme în ceea ce priveşte clasificarea psichozelor.Anarhia care domneşte încă astăzi în concepţiile doctrinale ale psichiatriei, rezultat firesc al lipsei unei baze sigure anatomofiziologice a demenţei, aduce, iar în mod firesc, o variabilitate extremă în concepţiile terminologice ale diverselor şcoli şi aceasta am observat că se răsfrânge şi-n clasificarea psichozelor din tabelele statistice ce am primit de la diferitele noastre ospicii de alienaţi.
Ne-am permis, bazaţi pe cunoştinţa ce am avut, că diversele sinonimii sunt aplicate uneori de medici unui aceluiaş sindrom clinic, să le unificăm sub aceeaşi denumire, iar pentru toate cazurile de nebunie am acceptat gruparea a două mari clase: psichoze constituţionale şi lezionale.
Nici nu se putea ca vremea noastră să nu vadă înmulţindu-se prilejurile pentru isbucnirea bolilor mentale şi în România, după catastrofa mondială a marelui războiu mondial.Sifilisul, alcoolismul şi alte toxice ( în timpul din urmă au apărut şi la noi ca factori patogenici: cocaina, eterul, morfina ) sunt intermediarii care sdruncină minţile şi sistemele nervoase, iar în România, ca un factor specific ţării noastre ( ca şi Italiei ) este şi pelagra.
In raportul ştiinţific care însoţeşte tabelele statistice ale d-lui profesor dr. Obreja, directorul spitalului central Bucureşti, putem ceti:
„Primul fapt ce notăm este sporul însemnat la număr al pacienţilor.La instalarea bolnavilor în noul spital – sfârşitul lui August 1923 – acest număr era de 674.La 1 Ianuarie 1924 am notat 711 iar peste un an am ajuns la 776.Cauza e că stările sociale în cele mai multe ţări, chiar mai bine organizate ca a noastră, provoacă un spor neîntrerupt în numărul cazurilor de alienaţie mentală: greutăţile vieţii, lupta pentru existenţă şi mai ales întinderea tot mai gravă a a sifilisului, a alcoolismului, sunt principalele explicaţiuni ale acestui simptom social.
„Cifrele din rapoartele statistice ce trimitem anual dovedesc pe deplin cele spuse şi merită să atragă luarea aminte a tuturor.Relevăm mai întâi datele relative la sifilis, care sub forma cea mai accentuată, dă paralizia generală progresivă.Atinşi de această boală am avut în 1923 un număr de 72 bărbaţi şi 39 femei, în total 111, pe când în 1924 am avut 181 bărbaţi şi 52 femei, adică în total 223, ceeace înseamnă un spor de 110%.Această recrudescenţă a sifilisului – continuă a scri în raportul său d-nul Dr. Obreja – şi manifestările sale grave, s-au notat în mai multe din ţările care au fost bântuite de războiul mondial, însă la noi lucrul a luat proporţii mai îngrijorătoare ca aiurea şi se impune atenţiunii celor chemaţi a apăra sănătatea publică.Incă mai îngrijorător ni se înfăţişează sporul cazurilor de alcoolism.In 1923 am înregistrat 40 de bărbaţi şi 25 de femei, în total 65 căzuţi victime psichozelor alcoolismului, pe când în 1924 cifrele au fost 222 bărbaţi şi 69 femei, total 291.Intr-un singur an sporul a fost de 450%!
„Această quadruplare a alcoolismului la noi, trebue, credem, să îngrijoreze pe orice iubitor de ţară.Să nu se uite că cifrele de sus reprezintă un minimum.Voim să spunem prin aceasta că şi-n alte rubrici ca de ex. confuzia mentală, paralizia generală, mania etc., alcoolul are şi el o participare, dar diagnosticul principal a lăsat rolul alcoolului în linia a-II-a.
„Mai trebue să adăogăm că numai o mică parte din cazurile de alcoolism ajung a fi internate în spital, pe când partea cea mai însemnată rămâne liberă, în societate, unde provoacă nenumărate rele şi cauze de turburări antisociale.Dacă pentru propagarea sifilisului cauzele sunt multiple şi unele atât de complexe încât sunt greu de evitat, – pentru alcoolism cauza e evidentă: Sporirea enormă a numărului cârciumelor şi neaplicarea culpabilă a legilor, aşa slabe cum le avem, pentru combaterea şi prevenirea beţiei.”
D. Prof. Obreja mai relevă la sfârşitul raportului D-sale, că din datele statistice ale spitalului central de alienaţi ce conduce, un număr de 50% din bolnavi sunt redaţi societăţii.
Din raportul ştiinţific care însoţeşte statistica spitalului de boli mentale şi nervoase din Coştiugeni (Basarabia) rezultă că numărul bolnavilor spitalizaţi în 1924 (856) s-a micşorat în raport cu cel din anul 1923 când fuseseră spitalizaţi un număr de 1241 bolnavi.Un număr de 9% din bolnavi sunt atinşi de sifilis nervos ( paralizie progresivă, tabes, tabo-paralizie şi demenţă paralitică).
Au intrat 37 bolnavi în cursul anului 1924 iar 39 se aflau rămaşi din anul precedent (1923) adică un total în anul 1924 de 76.Procentul acesta a fost acelaşi ca în anul 1923.E interesant de relevat că raportul şi statistica directorului spitalului Coştiugeni din Basarabia notează că psichozele alcoolice n-au dat acolo un număr atât de mare de bolnavi.Pe când în 1923 au fost trataţi de aceste psichoze un număr de 48 bolnavi, se observă în 1924 numai un număr de 34 alcoolici.
D. Prof. Dr. Obreja notează o scădere mare a psichozelor de natură pelagroasă ( numai 7 în 1923 şi 6 în 1924), aceeaşi scădere o relevă D. Director al spitalului Coştiugeni.In cursul anului 1923 au fost trataţi 54 bolnavi suferind de manie pelagroasă, pe când în 1924 au fost spitalizaţi numai 35 de bolnavi.Toate observaţiile acestea ale d-lor directori ai ospiciului central Bucureşti şi Coştiugeni se potrivesc şi pentru celelalte ospicii.Toate sunt privitoare la alienaţii internaţi.
