Alienatie mintala

Este o tulburare gravă a minţii.Să nu se socoată însă drept nebunie, delirurile care apar la unele boli cu febră mare sau în unele uremii şi care sunt trecătoare.Există mai multe feluri de alienaţie mintală.Mai întâi două grupe:Manii şi melancolii.

1)      Maniacul este nebunul agitat.El cântă, ţipă, aleargă, plânge, vorbeşte fără şir.E într-o exaltare continuă.De obiceiu are halucinaţii şi deliruri de grandoare.

2)      Melancolicul e din contră tăcut, sumbru, ca mut.E trist fiindcă simte întreaga diminuare a personalităţii lui.Are idei de dezonoare, ruină, vină şi păcat, deşi toate confuze.Sinuciderea şi moartea îl obsedează.E un hypocondric.Adesea melancolia şi mania acută alternează la acelaşi alienat.

3)      Nebunia acută.E un acces de delir.Cu idei nu atât de confuze ca la manie acută dar în tot cazul e tot agitat, excitat şi sbuciumat de idei de grandoare, mistice, erotice, izbucnind în plină sănătate.E însă de multe ori trecătoare.Intr-o lună, două a trecut.Poate însă aduce şi o complectă demenţă.

4)      Nebunia cronică.E o idee de grandoare sau de persecuţie care-l obsedează pe bolnav de ani de zile.

5)      Demenţa nu este o nebunie ci o totală slabire a minţii.Un idiot nu e un nebun ci un dement.Un bătrân care îşi pierde minţile e un dement.”Paraliticul general” dă în demenţă.

6)      Degeneraţii sunt indivizii cu facultăţile intelectuale şi morale în dezechilibru.Ei sunt caracterizaţi prin malformaţiuni fizice şi morale, mare emotivitate, nervosism exagerat, înclinare mare la deliruri şi împulsiuni.Sunt impulsivii, obsedaţii, cleptomanii ( nebunia cu impulsii la furat ) dipsomanii ( cu impulsii la băutură ).

Tratamentul alienaţiei mintale.Profanii îşi închipuie întotdeauna pe alineaţi sau nebuni, ca pe nişte indivizi totdeauna furioşi şi periculoşi societăţii.Nimic mai fals.Foarte mulţi din alienaţi sunt buni şi supuşi.Trebue să ştii numai cum să te porţi cu ei.Tratamentul alienaţiei mintale începe în general prin internarea bolnavului într-o casă de sănătate sau ospiciu de nebuni, dar din ce în ce mai mult îşi face drum tratamentul în aziluri „cu porţi deschise„.Bolnavul nu mai e izolat complet de restul lumii, afară de cazurile când e în adevăr furios şi periculos.

Bolnavul atins de alienaţie mintală e tratat cu hydroterapie, calmante şi diverse tratamente care au în vedere cauza care a provocat alienaţia mintală.

Cum să ne purtăm cu nebunii!Nimic nu e mai nepotrivit realităţii de cât ideea ce-şi fac cei mai mulţi despre firea nebunilor.De obiceiu ne închipuim că ori-ce nebun poate fi violent, turbat de furie, periculos.Când e vorba de o femee nebună publicul şi-o închipue de obiceiu plângând şi râzând fără motiv şi alergând cu părul despletit , cu faţa congestionată.Nimic mai fals decât aceste concepţii.Intraţi într-un ospiciu de nebuni şi veţi fi decepţionaţi.Veţi găsi o mulţime de oameni liniştiţi, unii trişti, alţii comunicativi, fie-care preocupat de problemele care-l obsedează.

Şi această concepţie falsă a publicului se răsfrânge de multe ori şi-n felul de a se purta greşit al acelora în sarcina cărora intră internarea şi căutarea bolnavilor demenţi.Un vestit medic psihiatru se plânge într-un tratat de boli mintale de purtarea neomenoasă faţă de nebuni chiar din partea medicilor.El cere ca medicii să le spuie numai adevărul; să nu joace comedia ce se joacă de obiceiu faţă de nebun, atunci când îl consultă prima oară, urmată apoi de violenţe barbare şi inutile.

De obiceiu bolnavul e înşelat când e adus la casa de nebuni.I se spune că e dus altundeva şi când soseşte în ospiciu observă o tăcere adâncă, şi priviri stranii îndreptate asupra-i.El se îndreaptă spre însoţitorii lui şi observă că aceştia îl evită.Devine bănuitor , vrea să plece.E oprit.Il întreabă de numele lui şi se întreabă: De ce?Ii scot briceagul din buzunar.Dar ce înseamnă asta?Şi ceasul de la brâu i-l iau!De-odatăse repede spre uşă, dar nişte străini sar şi-l opresc!Se zbate şi cade învins.Psihiatrul care scrie acestea cere să se spuie bolnavului adevărul şi el va întelege şi se va supune.Spuneţi-i: „Eşti bolnav şi ca medic socot util pentru d-ta să te internăm într-un spital .Vino cu mine.”De obiceiu bolnavul se supune explicaţiilor medicului.Mulţi bolnavi erau de mult în aşteptarea acestui îndemn din partea medicului lor.Mulţi aveau un fel de frică, dar în tot cazul sunt înţelegători în această privinţă.