Orice aprindere a unui ganglion se numeşte adenită.Când ganglionii de la gât se inflameaza se zice adenită cervicală; când cei de la stinghii: adenită inguinală; când se aprind cei din jurul bronchiilor (plămânilor): adenită sau adenopatie tracheobronchică.Sunt adenite acute (o „scurtă”, dupa o înţepătura, sau o adenită la stinghii după un şancru, blenoragie, etc.), care se prezintă cu toate semnele inflamaţiei, şi apoi ale abcesului.Sunt si adenite cronice (care durează mult timp) şi-s datorite mai cu seamă sifilisului, tuberculosei, scrofulei; pe când cele acute sunt datorite microbilor altor boale.
Tratamentul adenitelor: La cele acute, înainte de a se fi format puroiu, le învălim cu un prişniţ, iar când s-a format abcesul, îl deschidem.Trebuie însă avut grija de a dezinfecta, de a trata plaga, sau şancrul, de unde au pornit microbii spre ganglion.La adenite cronice trebuie tratată boala cronică care le produce (scrofuloza, tuberculoza, sifilis). Când sunt mari si la gât, e bine ca prin operaţie chirurgicală să fie scoşi ganglionii, dar dupa ce mai întâi s-a încercat tratamentul cu ultraviolete.