Ar trebui să ai talentul unui autor medieval de apocalipse pentru a zugravi aşa cum se cuvine ceea ce se întâmpla în această ţară care nu reuşeste de secole să treacă pragul Porţilor Orientului. Aici totul e posibil, dar nu ca-n America, ţara tuturor posibilitaţilor pentru că orice om indiferent de condiţia are şansa să ajungă în vârf, ci pentru că neexistând repere & valori, legea fiind facultativă, iar instituţiile la cheremul bunului-plac, totul devine imprevizibil, dar într-un sens malign. Aşa se face că faptul că interlopul Bercea Mondial este ruda prin alianţa cu cei care ar trebui să-l fi arestat până acum, iar poetul Mircea Dinescu a atins apogeul carierei sale poetice devenid bucatarul de ocazie al unui primar agramat şi corupt, nu ne mai miră, nu ne mai înfurie, căci răul a devenit cotidian & ţine în mare măsură de normalitate.
Politica in România e facută de lăutari şi comentată de afoni. Politicienii şi comentatorii politici (cu mici excepţii) se merită.
Când eşti în amor e ca şi cum ai călări o iapă oarbă, nu se ştie unde o să ajungi, nici când o să cazi şi o să-ţi frângi gâtul.
Multe din teoriile istoricilor noştri sunt doar nişte mituri sforăitoare, poveşti cusute cu aţa albă pentru a ne ascunde frustrarile şi pentru a ne justifica eşecurile. Mă gândesc la teoria cum că românii au apărat civilizaţia apuseana & creştinismul şi din această cauza nu am avut timp să evolueze şi suferă şi acum de o retardare istorică. E ca şi cum de pildă, bulgarii ar spune că atunci cînd se băteau cu turcii ne apărau de fapt pe noi şi nu propria lor pielea în virtutea instinctului de autoprezervare.




















