Poeme de Cassian Maria Spiridon
* * *
am săpat şaizeci de trepte în trupul timpului
şaizeci de cazemate blindate
ca pentru un măcel atomic
am adunat clipe zile luni săptămîni
de viaţă continuă
cu inima pe sfoara umilinţei
suspendată
într-un balans nestăpînit
cît mă iubeşte disperarea
cu venele umflate
– am martor doar pe Faust
cînd sînge se revarsă pe altar
şi pîinea/ nedospită/ e din carne –
din Septentrion/ în avalanşă vin
fulg după fulg
sînt alungaţi de vînt
peste întreaga mea alcătuire
sînt desenat în aerul de piatră
cu nepăsare
fizică-ngheţată
rup/ cu lopata inimii/ din zidul cazematei
sap în tranşeele clepsidrei
un drum către tine
Beatrice
Îndrumătoarea prin lungul labirint
Trece un suflet
să ai părul roşu revărsat peste umeri
plete în flăcări
şi copii de jur împrejur
printre munţi de zăpadă
la porţi au năvălit barbarii
ştii că sînt printre noi
sîntem noi/ cu blană şi solzi
peşti-tigru cu branhii şi gheare
– umbre cu flăcări pe zidul de aer
la vremea cînd pruncul primeşte
smirnă şi aur/ tămîie –
lebede nemişcate
sub nouri de stronţiu
iradiind
cu ciocul lor nobil
apasă pe clape
o tocată de Bach/ o fugă
dintr-o lume care încă există
spre altă lume
care nu va mai fi
una
cu mănuşi fără mîini
şi bocanci fără tălpi
cu pieptari fără coaste
şi lungi pantaloni descărnaţi
aşa sîntem prezenţi la raport
Dumnezeu ne înţelege absenţa
pe genunchi pune semnul/ sub piele
cu masca de cloroform peste gură
purtăm dialog cu uriaşa roată a Destinului
ce bărbi despicate
ce frunţi dezgolite
ce inimi golite
ce mîini îmblănite
ne fac şi desfac viitorul
soarele roşu/ printre metereze
cu nepăsare ridică grohăitoare spinarea
clopoţeii abia se aud
steaua plină de oglinzi se stinge
ca jarul aruncat în nămeţi
pată neagră pe muntele
înfricoşatei iubiri
acum sînt şi nu sînt
acum sînt şi nu sînt
acum mă cutremur
sînt lac sau sînt piatră
mîna ta/ mîna mea
se află sau nu se află
sub stele/ printre videoclipuri
exist/ existăm!?
mă întreb/ te întreb
prin obscuritate şi lumină
urmărit de lanterna magică
viteaz înfricoşat
trece un suflet
Solstiţiu
îţi numeri clipele
cum alţii monezile calpe
izbeşti cazmaua în seceta pămîntului
te cauţi
în noaptea cea mai scurtă
întîlneşti doar umbra
cu luciditate îngheţată
te judeci/ impersonal
ca un computer
baţi
cu o falangă îndrăcită
în/tîmplă(se) orice
şi bun şi rău
nu are cine să deschidă
porţile de os
doar ele/ un timp nu foarte lung
îmi vor purta amprenta
e un refren ce se repetă
ca pe un disc prea folosit
ai clipe/ încă ai de numărat
secundă cu secundă
cum se petrece
tot ce se trece
pe faţa ascunsă a Lunii
îşi au adăpost
germenii nopţii
de acolo/ viguroasă tulpină ridică
întunericul
Înghiţitorul de vieţi
o Lună preocupată
se ridică galben/ într-un halou roşu
uriaşă pe ecranele cerului
cu botul în mareele vieţii
/ ale facerii
un mesager hermetic
cu molatecă lumină
îmblînzitoare a nopţii
vesteşte
din adîncuri
din încremenitele izvoare hibernale
se ridică iarba
cu lance ascuţită sfîşie platoşa
mugurii îşi deschid ochii
au puteri nucleare
astru veghetor/ tot mai aproape de stele
cu aripi numeroase/
ne îndrumă paşii
ce calcă apăsat pe toba Lunii
accelerat bate inima cînd vii
Alergătoareo
Eglogă
liber se plimbă
pe cerul tîrziu
în noaptea senină şi rece
carul cel mare
cu oiştea strîmbă
stelele fixe
sînt şapte
cît zilele facerii
cu mult mai aproape
se-arată ochilor noştri
cînd vine uşor tulburat
brumărel
cu mustul ţepos
şi frunza în galben şi roşu
şi cîmpul pustiu
părăsit de recoltă
unde vă duceţi voi astre?
întrebă Dece-datul
fantomatice mîini umblă
printre vestminte
caută inima
ascult din adîncuri
– sub brazdele toamnei
cum respiră ogorul
va fi alb linţoliul/
cînd Luna/ printre nouri/
va clipi însîngerată
cînd stele şi greieri
în cor
însoţesc ploaia ce fulgeră
în luna gustar/ cu pietre de foc
tu şi eu
ne sîntem aproape
atît/ încît nu mai ştiu
împărţi/ despărţi
eul de tu şi tu-ul de eu
brazdă de foc
se-ntretaie pe cer
ca sufletul meu cu al tău
sub lumina de Lună
doar jumătate urcată
pe corabia nopţii
timid şi galben
crin muribund dimineaţa
tu mîngîie-mi fruntea
cu mişcări de aripi
de parcă aerul ar fi
/ ca niciodată /
pipăibil cu umărul tot
al meu şi al tău
Luna îşi ţine jumătatea
în braţe de aur
