Întotdeauna mi-au plăcut începuturile. În orice domeniu ori sector al vieții. Fie că vorbim de viața personală, de carieră sau de alte aspecte ale existenței de zi cu zi, începutul a orice mi-a oferit mereu șansa reinventării, mi-a dat energia necesară de a mă ridica de jos și de a merge înainte. Începuturile îmi dau speranță, îmi reîntăresc credința și îmi înmânează curajul de a privi în viitor. Un astfel de început am trăit și astăzi, la Opera Națională din București, odată cu deschiderea oficială a stagiunii 2025-2026 prin organizarea conferinței de presă premergătoare premierei care va reprezenta startul unui an cultural spectacular și spectaculos al primei scene lirice românești – premiera unei noi montări a operei Carmen de Georges Bizet, în regia cunoscutei și îndrăgitei Ada Lupu Hausvater.
Directoare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și apreciată regizoare de teatru (până acum), Ada Lupu Hausvater a afirmat în deschiderea conferinței de presă că noul spectacol al operei bucureștene reprezintă totodată și debutul ei în regia de operă, subliniind pe parcursul discursului faptul că prin această oportunitate artistică a devenit convinsă că, într-adevăr, cele două arte pe care le îmbină cu această ocazie – arta teatrului și arta operei – formează artele spectacolului (și, cred eu, a punctat prin această afirmație exact crezul acela etern valabil al lui Richard Wagner, prin care opera trebuie să fie un exemplu perfect de gesamtkunstwerk – operă de artă totală). Făcând legătura cu Wagner, trebuie să menționez și frumosul exemplu dat în cuvântul de introducere de managerul general al instituției, Daniel Jinga, prin care a dorit să evidențieze măreția operei lui Bizet făcând legătura cu cele patru-cinci pagini dezvoltate de Friedrich Nietzsche în scurtul, dar puternicul său volum Cazul Wagner, pagini în care celebrul filosof își combate fostul prieten prin aprecierile deosebit de elogioase și elocvente față de Carmen.

Motivația ideilor regizorale nedezvăluit decât parțial a fost faptul că povestea Carmencitei este una extrem de necesară în ziua de astăzi, pentru că vorbește, cu ajutorul libretului lui Halévy și Meilhac și al superbei muzici a lui Bizet, despre umanitate, un concept mult prea puțin pus în practică în societatea contemporană. În plus, Ada Lupu Hausvater a comentat excelent, convingător și plin de un patos fermecător despre drumul alegerii și al asumării pe care merge Carmen, acest prototip al libertății – „Carmen este libertatea!”, pentru a o cita direct pe regizoare. Cu alte cuvinte, capodopera lui Bizet este una care aduce în discuție nu doar relația tumultuoasă dintre un bărbat și o femeie, ci pune sub lupă acea construcție a unui drum în lumină care reprezintă, de fapt, relația dintre doi oameni. Carmen, conform viziunii regizorale actuale, aduce în fața publicului povestea a doi oameni care vor și pot să aleagă, care vor și pot să iubească, pentru care moartea nu este un final, ci un nou început pe care ei înșiși îl aleg. Toate cuvintele de mai sus fac parte din înflăcăratul discurs al Adei Lupu Hausvater care, de altfel, a fascinat prin bucuria cu care nu doar că și-a prezentat creația, dar a și reușit să stârnească un profund interes pentru premierele ce vor urma în 1, 2 și 3 octombrie. Căci vorbim despre trei seri de premieră, cu trei distribuții aproape total diferite, formate doar din artiști români, în proporție de 90% angajați ai operei și doar câțiva, extrem de puțini, invitați de la alte opere din România. De altfel, acest din urmă punct a fost subliniat de directorul artistic al operei bucureștene, baritonul Ștefan Ignat, cel care a venit cu ideea și a ales această nouă montare a operei Carmen în regia Adei Lupu Hausvater. În plus, prin evidențierea acestui aspect al distribuției, Ștefan Ignat a dorit să amintească și faptul că instituția muzicală din capitală a ajuns la un asemenea nivel încât poate susține o premieră de asemenea anvergură și importanță folosind doar artiști „de-ai casei”.
Luând cuvântul din nou, regizoarea a amintit și de scenografia creată de Helmut Stürmer, unul din cei mai importanți artiști români atât în domeniul operei, cât și în cel al teatrului, asociat de cele mai multe ori cu creațiile lui Silviu Purcărete. De această dată, ni s-a dezvăluit că spațiul scenografic creat de el este unul al tuturor timpurilor, căci s-a dorit scoaterea în evidență a caracterului universal valabil atât spațial, cât și temporal, al operei lui Bizet și al poveștii lui Mérimée. Apoi, a fost amintită și creația costumelor care îi aparține Corinei Grămoșteanu, una din cele mai prolifice și complexe scenografe românce, deja versată în lumea operei nu doar în România, ci și în străinătate. Așa cum a spus Ada Lupu Hausvater, noul spectacol cu Carmen beneficiază de creativitatea desoebită a Corinei Grămoșteanu care a esențializat situațiile, momentele, dar și caracterele fiecărui personaj. În plus, luând ea însăși cuvântul, scenografa a dorit să sublinieze importanța biografiei și aspectelor personale ale fiecărui interpret atunci când se creează un costum pentru acesta. Și fiind la acest capitol al scenografiei, regizoarea nu a uitat să o prezinte și pe Dariana Pau, asistenta de scneografie, despre care a spus că va avea cu siguranță un parcurs individual strălucitor în viitorul apropiat.

După ce au luat cuvântul și fiecare dintre soliștii prezenți la conferința de presă: Maria Miron Sîrbu (invitată) și Sorana Negrea – două din cele trei Carmencite, cealaltă fiind Lilia Istratii –, Doru Iftene (invitat), Liviu Indricău și Lucian Corchiș – cei trei Don José – a venit și rândul Flaviiei Giurgiu, cea care a semnat coregrafia spectacolului. Flavia a afirmat faptul că această nouă premieră a operei bucureștene a reprezentat o frumoasă provocare pentru ea prin aceea că a dorit să transpună în mișcări contemporane întreaga idee a Adei Lupu Hausvater, dar și că, alături de regizoare, și-a dorit să afirme prin creația scenică această caracteristică a unui nou început pe care o are moartea – accepțiune preluată din tarot, unde acest eveniment neplăcut nu este privit ca un final per se, ci ca o răsturnare de situație, așa cum chiar regizoarea a amintit, subliniind faptul că tocmai aceste schimbări bruște din viață sunt cele mai interesante, în ciuda faptului că foarte puțini le facem față cu adevărat. În același timp, Carmen din 2025 de la Opera Națională din București vorbește exact despre acei oameni care reușesc, pot, și vor să-și asume aceste schimbări, acei indivizi care au curajul de a alege și de a merge înainte pe drumul ales cu capul sus, cu curaj, credință, iubire și, mai ales, LIBERTATE. Pentru că da, Carmen-omul este iubire, Carmen-femeia este libertate. Și nici nu se puteau evidenția mai bine, mai înălțător aceste două principale caracteristici ale protagonistei decât printr-un moment muzical de final, în care Maria Miron Sîrbu și Sorana Negrea au oferit interpretarea lor, foarte personală și puternică, a Habanerei, fiind acompaniate de Luminița Berariu.
Așadar, dacă și eu am reușit să vă conving și să vă incit curiozitatea așa cum au făcut-o Ada Lupu Hausvater și ceilalți invitați la conferința de presă, vă invit să ne întâlnim pe 1, 2 și 3 octombrie la cele trei seri de premieră ale operei Carmen de Georges Bizet, la Opera Națională București.

Articol de Tudor Costin Sicomaș





















