1. Cum puteţi deslipi eticheta „Literatură mică, orgolii mari”, spusă,
între alţii şi de Macedonski, de pe literatura română de ieri, de azi,
dintotdeauna?
2. Avem un bun cititor de literatură universală şi un prost cititor de
literatură română, după opiniile multor specialişti în statistici de acest
gen. Cine e de vină? Autorul? Editorul? Politicile educaţionale?
Cititorul?
3. De la naţional la universal nu e decît un singur pas, sugera un critic
important. Cît de ferm a făcut acest pas literatura română? Cît de
important e acest pas pentru cultura europeană?
4. Unde începe şi unde sfîrşeşte provincia în (din) interiorul literaturii
(culturii) române?
5. Cum ar trebui să scrie (şi să fie?) autorul român ca să intre într-o
Europă care pare saturată de cultură?
(Ad.Al.Gh )
„Literatura noastră e dezavantajată,
o ştim, de limba română”
Adrian Popescu
(Cluj Napoca)
1 – 5. Orgoliile oricarui artist, ale celui român nu mai puţin, sunt desigur
mari, dar altfel ar putea exista arta, literatura, competiţia, în anumite
limite, totuşi?
Literatura noastră e dezavantajată, o ştim, de limba română care
mai are o circulaţie restrînsă, dar, în ultimele decenii, traducerile unor
tineri prozatori din noul val, de la ,,Polirom”, mai ales, infirmă izolarea,
minimalizarea sau pretenţiile exagerate de universalitate ale scriitorului
român.
Oferta de carte, este, azi, abundentă, suprabundentă, chiar, iar noi
alegem potrivit gustului nostru, format prin educatie sau deformat prin
publicitate.
Scriitorii lumii sunt mii şi mii, ofertanţi, fascinanţi, profesionişti
fără cusur, satisfăcînd toate gusturile, unii geniali, alţii excelenţi, alţii
meseriaşi impecabili. Cred că, spre deosebire de alte literaturi, la noi
extremele domină. Avem autori genialoizi, sau submediocri. Dar numai
existenţa humusului scriitorilor oneşti, buni meseriaşi, cu orizont larg,
cum se întampla în Europa clasică, face posibilă tîşnirea capodoperelor, a
plantelor rare, splendoarea lor universală.
