Alexandru Petrescu ne invită să descoperim un loc arhicunoscut din centrul vechi, fotografiat în 1972: strada Bijuteria, azi revenită la denumirea inițială: Pasajul Macca-Villacrosse, construit la finalul secolului al XIX-lea.

”Construcția în formă de potcoavă unește Calea Victoriei cu strada Eugeniu Carada (lângă Banca Națională), cele două brațe intersectându-se într-o piațetă circulară cu o cupolă deasupra.
Pasajul acesta reprezintă singura stradă acoperită din București. Astăzi cunoscut drept „Valea Regilor”, sediu central al cafenelelor cu narghilea, el era inițial populat de mici prăvălii, ateliere și sedii de companii de asigurări, bănci etc., fiind localizat în vechiul district financiar al capitalei.
În pozele din 1972, vedem cu uimire că pasajul era deschis și traficului auto, iar efervescența comercială antebelică și interbelică era demult dispărută.
Zidurile cu ornamente neoclasice franceze spoiți grosier arătau, însă, mai bine ca în prezent, când avem o plasă gigantică întinsă deasupra pasajului, care să prindă molozul și bucățile care se desprind din clădirea în degradare. Este nevoie urgent de consolidare și restaurare, dar PMB doarme”, descrie Alexandru Petrescu, fostul ministru al Economiei, pe pagina sa de facebook.
Sursa: arhiva Studiourile Buftea





















