Înainte de 1830 numărul lor era nesemnificativ, două zeci- treizeci de familii. După căderea comunismului la fel, fuseseră vânduți angros în anii 1950- 1951 pentru a degaja piața de muncă, a pune mâna pe casele lor, a obține utilaje petroliere occidentale de foraj ori la bucată, ca o marfă de export după 1858, în schimbul valutei forte atât de necesare regimului comunist.
Astăzi povestea lor e încheiată, cei care au mai rămas în viață sunt foarte bătrâni și nu mai are cine să le arate urmașilor lor din Israel orașele cu locurile dragi copilăriei de pe unde au crescut.
Nu mai sunt lucruri multe de la ei, deși în parcursul acesta comun contribuția lor a fost esențială căci în acești ani s-a pus la cale orașul. La un moment dat ajunseseră la circa 20 % din populație, iar parte din zona centrală a Focşaniului era dominată de ei.
Erau mai mult decât influenți în aria afacerilor comerciale, turistice și meșteșugărești, a pieții de capital și erau bine reprezentați și în zona industrială, deținând unele dintre fabricile importante.
Nu au fost iubiți, antisemitismul era înscris în ADN-ul local, ca în mai în toată Moldova, în special. Nu am ținut să le știm poveștile căci nici astăzi nu există un loc, al vreunui spațiu muzeal sau în vreo carte, care să le spună aşa cum au fost. N
Din cele șapte sinagogi ale Focşanilor astăzi mai există doar una, e drept reabilitată, complet pierdută printre blocuri.
Țesătoria lui Buium Strulovici, închisă și lăsată spre ruină după rețeta clasică de demolare deliberată, stă sub amenințarea buldozerului, iar crucile din cimitirul de la marginea orașului de-abia se mai văd dintre buruieni .
Ceea ce e trist e că lipsesc aproape complet fotografiile care să ne facă martorii postumi ai unei lumi azi dispărute. În goana lor de a pleca din țară, cu interdicția de a lua cu ei mai mult de o valiză cu bunuri ordinare, imaginile cu ei, despre viața lor socială, religioasă, s-au pierdut definitiv.
Ne-au lăsat totul aici ca să își construiască o țară a lor, Israel. Ca să nu se mai întâmple pogromuri, ca să nu mai fie posibil vreun Holocaust.
E o lecție pentru toți performanța lor de pune pe hartă într-un secol un areal deșertic și slab locuit, transformat miraculos într-un stat prosper, de inspirație și formație occidentală în mijlocul unei mări arabe atât de dușmănoase.
Articolul integral pe VranceaAltfel.
