Volumul „Amintiri… Vinurile mele de Iancu Brezeanu, pritocite de Gaby Michăilescu”, din cadrul Colecției C.I. și C.C. Nottara, ne prezintă evoluția artistică a celui mai mare comediant român de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, evoluție despre care v-am prezentat două articole anterioare, „Ion Brezeanu, începuturi I” și „Ion Brezeanu, un actor reflexiv II”.
În partea a doua a volumului este prezentat actorul Iancu (Ion) Brezeanu caricaturizat sub forme bahice încântătoare, care, însoțite de fire narative ale unor povești, stârnesc curiozitatea și umorul cititorilor.
Apărute mai întâi ca simple povestioare umoristice, spiritele celebre ale lui Ion Brezeanu au contribuit și ele, în bună măsură, la crearea popularității lui mai puțin obișnuite, mai întâi în revista Furnica, condusă de bunii săi prieten George Ranetti și N.D. Țăranu.
Aceștia au preluat această faimă a glumelor născocite de Nenea Iancu și, începând cu anul 1904, aproape fiecare număr i-a închinat câte o caricatură și câteva rânduri haioase, semnate de celebrul caricaturist Nicolae Petrescu Găină.
Revista Furnica cuprindea în paginile sale versuri însoțite sporadic de caricaturi, ilustrații, maxime și epigrame și, prin solidaritatea cititorilor săi ajunge să-și creeze un public cititor constant, devenind astfel cea mai reușită și cunoscută publicație românească de la începutul secolului XX.
Actorul Iancu Brezeanu (Iancu) a contribuit la construirea propriei legende, hâtru, glumeț, plin de umor, nefiind însă niciodată un băutor învederat, așa cum mulți au asociat artistul cu legenda.
Spiritual, așa cum îl prezintă și impresarul artistic al multor personalități artistice din perioada interbelică, Gaby Michăilescu, Iancu Brezeanu a fost „Cetățeanul turmentat” al fiecărei mici povestioare, descrise cu sunet și culoare.
I-a făcut plăcere un astfel de rol, mai ales că răspândirea lui s-a făcut mai întâi prin intermediul revistei Furnicăi, sporindu-i necontenit popularitatea, până în zilele noastre.V
Vinul bun, gustat în tovărășia unor prieteni inteligenți și spirituali ca I.L. Caragiale, Ștefan Iulian și a multor altora, nu avea cum să-i displacă, și mai târziu Alexandru Davila afirma cunoscuta butadă: „Brezeanu e ca vinul, cu cât se învechește, cu atât e mai bun.
” Personaje dragi i-au fost cele ale lui I.L. Caragiale, la care a contribuit din plin până la sfârșitul carierei sale, fiind întâmpinat de multe ori cu căldură și prietenie de publicul iubitor de teatru.
Mare personalitate artistică, „adept al realismului scenic”, credincios artei sale, „cu o natură desăvârșită de artist, interpreta cu un extraordinar temperament, era unul din rarele fenomene care-și pun adânc marca lor pe o întreagă epocă artistică”, spunea la un moment dat despre el, marele dramaturg și director de teatru I.L. Caragiale.
Daniela Dumitrescu, muzeograf Colecția C.I și C.C. Nottara #MMB
