Continuăm prezentarea unor personalități artistice de origine română, care, cu tot succesul răsunător avut peste hotare, au păstrat legătura permanent cu meleagurile natale, cu țara care i-a clădit ca oameni și ca artiști. Imaginea acestora a ajuns până la noi și prin intermediul Colecției Nottara, datorită unui gest simplu dar plin de semnificație: un autograf sau o dedicație, pe o fotografie sau pe o carte… Astfel de obiecte au fost dăruite chiar de autori sau au fost primite de la diverși colecționari, fiind prețuite și puse în valoare de-a lungul timpului de către muzeografi.
Florica Cristoforeanu, a fost o mare soprană ce a cântat pe importante scene ale lumii, în Italia la Roma, la Scala din Milano și Trieste, în Norvegia si Danemarca, dar mai ales în America de Sud, la Teatrul Colon din Buenos Aires, în Rio de Janeiro, Sao Paolo și altele.
S-a născut la Râmnicul Sărat în 1886, fiind unul dintre cei patru copii ai lui Vasile Cristoforeanu și ai Anninei Rossi, de origine italiană. Tatăl său, a fost primul român licențiat în drept din Italia, ajungând la un moment dat, primar al orașului natal. Din păcate, acesta a murit prematur, lăsându-și familia fără sprijin. Viitoarea soprană a primit întreaga susținere a mamei sale, dar și a unor apropiați ai familiei, așa cum era scriitorul Ioan Slavici, care au recunoscut talentul muzical al tinerei, considerând-o „copil minune”, după ce a susținut primul concert la nici 10 ani.
Florica Cristoforeanu a urmat studii de canto în Italia la Conservatorul din Milano, dar a revenit în țară, debutând pe scena din Râmnicul Sărat și pe cea a Ateneului Român. A fost remarcată și lăudată în jurnalele bucureștene ale vremii, precum „Contemporanul” și „Rampa”. A urmat debutul în străinătate în 1907, interpretând Lucia di Lammermoor la Scala din Milano la numai 21 de ani. Totuși, la scurt timp se întoarce în România, neavând cum să se susțină financiar. Nu e greu de înțeles, dacă ținem cont că avea o fire mândră și independent. A ales să fie solistă de operetă, între 1910 și 1913, cântând alături de cei mai buni tenori români precum Leonard, vestitul „prinț al operetei”, Carussi, V.Maximilan și alții.
După această primă etapă, revine la rolurile de operă, urmând ca în anii ulteriori primului Război Mondial, și până în 1940 la retragerea sa definitivă, să aibă numeroase contracte mai cu seamă în străinătate. Totusi, printre zecile de turnee din Europa și America, a cântat și pe scena Operei Române de-a lungul a 12 stagiuni, participând la cca. 300 de spectacole. Florica Cristoforeanu nu a fost doar o mare cântăreață, cu autentice calități vocale ce putea acoperi toate registrele, de la soprană la mezzosoprana și contralto, ci era și o interpretă dramatică talentată, fapt oarecum neobișnuit la acea epocă.
S-au succedat numeroase roluri și la fel de numeroase succese: Manon, Carmen, Salomeea, Tosca și multe altele. Mărturie pentru aceasta sunt miile de articole elogioase publicate, pe oriunde a trecut… Mai mult decât atât, marea soprană a fost și un om deosebit. În lungile perioade de timp când se afla departe de țară, și-a ajutat compatrioții ori de cate ori i s-a ivit ocazia. Oferea gratuit ore de canto, iar în 1924, a montat la București un spectacol din resurse financiare proprii, beneficiile transformându-le în burse pentru tinerii talentați.
În patrimoniul Colecției Nottara se află o fotografie cu dedicația Floricăi Cristoforeanu oferită doctorului Verea, un bun prieten și suținător al artiștilor lirici: „Al buono e grande amico degli artisti, al gentilisimo Dottore Verea, 1925, București”, precum și cartea sa „Amintiri din cariera mea lirică” editată în 1964 de Editura Muzicală. Aceasta a fost realizată cu mare dificultate, din pricina distrugerii fondului documentar adunat de-a lungul anilor, în timpul bombardamentului din 1945, când i-a fost distrusă casa din Milano. Ulterior a reușit să recupereze câteva discuri, fotografii cu dedicație și pagini de jurnal, iar câțiva admiratori i-au dăruit articolele colecționate.
Cartea este o confesiune sinceră, care ne dezvăluie greutățile întâmpinate de-a lungul carierei, drumul spre succesul de care s-a bucurat pe marile scene ale lumii, dar și tristețile apusului – retragerea din „luminile rampei”. O expunere vie, din care se desprinde caracterul puternic al marii soprane. Conținutul e însoțit de „observații și îndemnuri privind arta lirică”, reușind totodată să dăruiască cititorului o imagine detaliată asupra organizării societăților teatrale de la începutul sec. XX. De asemenea, textul e presărat cu „portretele” pline de culoare, ale diferitelor personalități muzicale românești și străine întâlnite: G. Ștefănescu, G. Puccini, Mascagni, R. Strauss, O. Respighi, Leoncavallo și mulți alții. Vorbește cu admirație și respect despre predecesoarele sale, Darclee și Elena Theodorini, dorind ca prin „memoriile” sale să aducă o contribuție documentară la „tabloul general” al lumii muzicale.
Își încheie „Amintirile” cu imaginea dureroasă a despărțirii de Europa din anul 1948, în care se aflau cele doua țări dragi, România și Italia. Se retrăsese de pe scenă încă din 1940 din cauza sănătății. Și-a petrecut ultimii ani din viață în Brazilia unde se aflau surorile ei, regretând că nu a mai avut posibilitatea revenirii pe pământul patriei.
Corina Iliescu, muzeograf, Colecția C.I. și C.C. Nottara #MMB – preluare de pe pagina de facebook –https://www.facebook.com/MuzeulNottara/posts/4303159423091343?__tn__=K-R
