În fapt analiza personalității sale relevă un om cu bune și rele, cu privilegii dar și cu ambiții, care s-a manifestat corect într-un moment de răscruce istoric.
Criptonazistii și patriotarzii îl urăsc pentru că l-a trădat pe Antonescu. A trădat de fapt un criminal de război care a masacrat populația civilă de la Odessa și a condus un război de agresiune împotriva rușilor peste Nistru fără să aibă în scris că va recâștiga teritoriile pierdute Rusiei sau că recâștigarea lor merită în contextul pierderii a sute de mii de ostași pe frontul de Est și a agresiunii fără limite împotriva civililor.
Acțiunile Regelui au prevenit un război total împotriva României ce avea să fie purtat de o nație net superioară militar, supărată că a pierdut 11 milioane de oameni luptând cu Hitler, coordonatorul de facto al lui Antonescu.
Pe de altă parte cei supărați pe politica actuală caută în Mihai I un sfânt. Au nevoie de un model de „bun simț” pentru a îl pune în contrast cu adversarii lor politici. În fapt Regele Mihai a fost un privilegiat care nu și-a negat niciodată statutul fals-monarhic, ci a întreținut, după plecarea din țară, relațiile cu regalitatea Europeană.
Miturile imbecile cum că și-ar fi recâștigat bunăstarea prin muncă abundă. Da, după război cash-ul era direcționat către efortul de reconstrucție și războiul din Pacific. Ca și alți aristocrați europeni, a trebuit să pună mâna la lucru pentru a își menține un stil decent de viață.
Sigur a primit ajutor din relațiile sale europene pentru a obține diversele job-uri (câți piloți forjați în război nu puteau face teste?) iar stilul de viață atins la Lausanne nu e ceva ce orice om poate acumula prin muncă bună. De fapt, după întoarcerea în țară, nu a afișat imaginea unui om dedicat câștigului din muncă, ci a depus eforturi considerabile pentru a-și recăpăta palatele.
Ceea ce e ciudat, având în vedere că timp de 40 de ani nu spera să își mai croiască destinul alături de români. Chit că a păstrat o dragoste de țară, intențiile sale sunt trădate de faptul că fetele au învățat abia după ’90 limba română.
Ca model de justiție și dreptate este dubios. Nu a trădat privilegiile legale ale monarhiei și nu și-a cerut niciodată scuze pentru biciclistul omorât când își conducea automobilul primit la 16 ani. Pur și simplu a fost un accident acoperit atunci și legal, și de presă, și dacă nu apărea povestit în memoriile unor miniștri rămânea secret regal. Cum este asta compatibil cu un stat de drept și egalitate în fața legilor?
Regele Mihai I a fost un om care s-a ambiționat să nu fie dezastrul reprezentat de tatăl sau, Carol II. A adus un mare serviciu României într-un moment crucial și s-a ferit de controversă și scandal în epoca post-decembristapă. Dar nu a fost un sfânt și nici un model absolut de dreptate și bun-simț.
