Bănuiesc că ați auzit de responsabilitatea socială corporativă (cred că asta e traducerea pentru CSR). Sună bine, nu? A ajuns și la noi și se fac destule lucruri bune. E și reclamă, dă bine, dar se fac și multe lucruri. Se mai deschid ochii unora, altora. Nu o văd ca pe o chestie rea.
Ce mă întreb eu este cum funcționează asta la nivel intern, al companiei sau chiar al angajatului. Se stă în ședințe foarte importante pentru a gândi ceva, se modifică, se aprobă, se modifică din nou, se revine, se reaprobă. Da unde se întâmplă asta? Într-un birou. Poate în Pipera, poate Dimitrie Pompeiu. Săliile astea micuțe de conferințe, discuții și alte treburi corporatiste nu prea au ferestre, dar acolo se stă cel mai mult. Acolo se coace și ideea de salvare a ceva.
Dacă la un moment dat se face foame, se merge (sau nu) la cantină. Domne, majoritatea cantinelor sunt groaznice, de la design interior și până la funcțiuni! Dar angajații le consideră decente, ok, merge și așa… bagi o țigară după ce ai mâncat și e ok. Sigur, locul ăla de fumat e în spațiul care a rămas după ce am pus toate circulațiile carosabile și parcările. Așa sunt și trotuarele…
Angajatul este deranjat de trafic (dar asta e valabil pentru oricine din București), de orele de program, de job. Și stă acolo și vine cu idei de salvare, dar uită că poate să facă ceva și pentru el. Companiile au buget pentru așa ceva și, dacă nu au încă, un minim de organizare a angajaților o va face să aibă (asocierea nu este ilegală și aduce beneficii). Dar angajații nu se prind de asta, tot antrenamentul de gândire corporate fiind focusat doar pe biznis. Am zis frumos…
Ce ușor ar putea să folosească bugetele pentru a face mici modificări chiar în amenajările spațiului de la birou! Ce ușor s-ar putea modifica programul de lucru pentru a evita orele de vârf. Pista de biciclete nu trebuie făcută neapărat de primărie, compania poate contribui. Primul pas ar fi un rastel, apoi un copac printre mașinile parcate, un trotuar amenajat în fața clădirii, un microbuz pentru ca să mai scădem traficul etc. Nici nu sunt lucruri complicate, nici nu sunt lucruri care nu s-au mai făcut, dar ar fi cazul ca fiecare să se gândească că prima responsabilitate este pentru persoana sa. După aia descoperim interesul comun și ne dăm seama că și angajatul care trebuie să salveze la job are posibilitatea să se ajute puțin și pe sine.
