Păi dacă tot ne-am luat – dacă ne-am permis – să fie cu de toate!
Dacă-i de strîns în două vorbe tot ce se petrece azi cu noi, cam așa e: cum am zis mai sus. Dacă faci o treabă, trebuie s-o faci în așa fel încît să se simtă c-ai făcut-o…
Mă uit la telefoanele inteligente și la oamenii… care le folosesc.
Știți, pentru o ființă înzestrată cu inteligență (pentru cei care-au deschis mai tîrziu manualul de zoologie, e vorba chiar și de ei) nu-i pe undeva înjositor să fie sclav al tehnologiei?
Nu vreau să zic că nu mă folosesc de tot ce-i mai bun din tehnologia care ne-nconjoară. O fac. Dar nu-mi place să mă lege o drăcie de plastic de nimic.
De-aceea, de foarte multă vreme, am scos notificările automate ale mesajelor de pe telefon. Am oprit și conturile de e-mail să-și facă sigure actualizările.
Cînd vreau să citesc mesajele, deschid telefonul, deschid aplicația de mail și – ghici! – atunci îmi citesc mesajele.
Eu le citesc pe ele – nu ele pe mine.
Mă duc să mănînc? Citesc după aia, ca să-mi priască dumicatul! Plec la culcare? Grozav, dimineață o să fie tot acolo, mesajele! Am ieșit la plimbare? Cît de plăcut! – de ce să stric frumusețea plimbării zgîindu-mă la telefon? E Duminecă? Ce bine e să fie o zi liberă!
Întreb pe cel care-și scoate telefonul din cinci în cinci minute, atras de vreun piuit venit din buzunar: de ce te chinui inutil? De ce lași să te sîcîie mesajele, de ce le citești pe loc, chiar dacă știi că nu-s defel nici importante, nici urgente?
… și zice omul: „pentru că mi-am luat telefon deștept, de-aia l-am luat: ca să-l folosesc, nu să-l țiu oprit”
Fie; cînd omul va pricepe că nu el folosește tehnologia – ci tehnologia pe el – o să-i fie tîrziu.
