Să zicem că pleacă Al Assad. Cine va conduce Siria? Vor avea un guvern de ”uniune națională”, cu ISIS și Al Qaeda? Sau pur și simplu Siria va fi livrată pe tavă demenților din ISIS? Asta doar pentru a îi obliga pe ruși să plece din baza aia navală din Latakia, parcă. Au să plece. Dar asta nu rezolvă nimic în zonă. Delirul anti-rus al americanilor a atins cote inimaginabile.
Cu sau fără ruși în Siria, zona va rămâne un focar de instabilitate, care, împreună cu Libia, Irakul și Afganistanul, își vor trimite undele de șoc către Europa. O Europă tot mai divizată, mai lipsită de viziune și idei în politica externă. O Europă care nu va putea primi la infinit refugiați, sporind astfel tensiunile sociale și alimentând curentele extremiste, naționaliste și xenofobe.
Dintr-un partener cu drepturi (aproape) egale UE a devenit o simplă slugă a Washingtonului. Am mai scris despre asta: chiar admițând că Rusia ar fi dușmanul declarat al Uniunii Europene, Europa se poate apăra foarte bine și fără SUA. Are tot ce-i trebuie: de la un raport de 4/1 în materie de populație, la putere economică și militară net, dar net superioare Rusiei. Inclusiv în materie de armament nuclear Europa poate face Rusia să se gândească bine înainte de a întreprinde ceva. Și atunci de unde complexul ăsta de inferioritate, și poziția subalternă în fața americanilor?
Problema Europei este Uniunea Europeană. Un eșec al iluziei tehnocrate. Și al renunțării la democrație în relațiile dintre statele membre. Faptul că Germania pare un succes economic nu înseamnă că, politic, poate conduce Europa, ca un hegemon continental, dar și ca un subaltern al Washingtonului.
Care e, până la urmă, soluția crizei siriene, din perspectiva Europei? Niciuna, până acum. De ce lasă Bruxellesul jocul în doi, Moscova-Washington? De ce nu propune nimic, politic, militar, economic, pentru stabilizarea zonei? Unde este planul Juncker? Că planul Putin există, și la Washington e deranj mare, mai ales că planul va fi prezentat în plenul Adunării Generale a ONU. Nu înțeleg paralizia Bruxellesului, dar și Berlinului și Parisului, că tot ne amăgim că motorul franco-german propulsează Europa. Poate pe noi culmi ale ridicolului.
Cât despre România și despre politica sa externă, știți cum se zice: despre morți numai de bine…
