Răstorn geanta pe pat. Chei, absorbante, cercei, pliante mototolite, tuș, căști, șervețele folosite, ruj, facturi, bixtonim, inel și-o carte. Nicăieri deodorantul. Nu pot să plec fără deodorant, deja am transpirat de când îl caut.
Mai am 15 minute s-ajung la Rosetti. Trag rochia pe mine și mă spăl pe dinți. Găsesc deodorantul și ies pe ușă. Chem liftul, mă urc și mă uit în oglindă. Am rochia cu spatele în față. Ajung la parter, urc până la zece și cobor iar. Am timp să scot rochia, s-o îmbrac cum trebuie și să mă dau cu deodorant.
Ies din lift cu un zâmbet de învingător. Domnul Vasiliu, vecinul de la opt mă salută și mă întreabă dacă îmi place cum au renovat liftul. Are chef de vorbă. Zâmbesc și dau din cap la tot ce zice.
– Tot treabă românească. Colțurile nu-s finisate, plafonul nu-i drept, podeaua nu-i pusă ca lumea, da’, na, tot e ceva. Și camerele merg. Poți să vezi din casă ce se întâmplă în lift. Altceva, dom’șoară.
Nu mai zâmbesc.
