Zac, cu nenorocitele mele dureri de coloană. Zac, și ascult muzică veche. Și mă gândesc cum dracu se face că anii 60 au fost cei mai buni pentru muzică? Spuneți și voi:The Beatles, the Rolling Stones, Bob Dylan, Jimi Hendrix, The Who, Eric Clapton (Cream, Derek and the Dominoes), Janis Joplin with Big Brother, Santana, The Supremes, Ray Charles, The Kinks, The Animals, Jefferson Airplane, The Mamas and the Papas, Linda Ronstadt, James Brown, Smokey Robinson and the Miracles, The Temptations, Otis Redding, Marvin Gaye, Johnny Cash, Simon and Garfunkel, The Kinks, The Moody Blues, Buffalo Springfield (Neil Young, Steven Stills, etc), The Beachboys, The Ronnettes, The Band, Donovan, Arlo Guthrie, Creedence Clearwater, Ike and Tina Turner, Led Zeppelin, The Yardbirds, The Zombies, Gerry and the Pacemakers, The Searchers, Quicksilver Messenger Service, Procol Harum, Frank Zappa and the Mothers of Invention. Or mai fiind unii, de care fie n-am auzit, fie i-am uitat.
E deceniul în care am trecut la un fir de mustață de pisică de Holocaustul nuclear, în care istoria s-a accelerat, în care războiul din Vietnam a schimbat America-nu mă hotărăsc dacă în bine, sau dacă în rău-URSS a pus capăt speranței de schimbare în bine a lagărului socialist. Aia cu aselenizarea o băgăm la capitolul ”A fost, sau n-a fost?” Un deceniu plin de evenimente, de speranțe, de elanuri. Toate moarte în anii Reagan și în cei care i-au urmat. Asta e: i-am trăit, ne amintim de ei. Dar nu îi putem aduce înapoi…
