Dimineață. Aştept autobuzul în stația aglomerată. Vine, dar e prea plin să se mai urce multe persoane. La prima uşă, se înghesuie o tanti pe la un 50-60 de ani, coafată proaspăt si bățoasă. Lângă ea, se mai suie un om al străzii, pe la un 30-şi, îmbrăcat cu haine ponosite şi c-o sacoşă de rafie în mână.
Până să se-nchidă uşile şi să se sigileze conserva cu oameni ai muncii, tanti se crizează că „nenorocitul” nu o lasă să respire, că e nespălat. Îl agresează verbal şi îl împinge afară din autobuz, iar locul lui e luat imediat de o tânară corporatistă, grăbită să ajungă la meeting-ul de la 9. Niciunul dintre ceilalți călători nu zice nimic. Tanti e fericită, acum are companie adecvată. Justițiara autobuzelor decide cine merge cu transportul în comun.
„Nenorocitul” se uită confuz la autobuzul care de îndepărtează şi spune, cu o voce tremurândă: „Să-i dea Dumnezeu sănătate!



















