Curge, caldă, pe spate. Coboară pe șira spinării, trece de noadă și se pierde în chiloți. Mă gâdilă. Flutur bluza, e udă de transpirație.
Scot căștile din urechi, nimic. Niciun pâs, doar taste. Nimeni nu vorbește, nimeni nu se mișcă, aud doar cum tastează sau întorc foile cărților. Las capul pe spate, văd cerul senin prin tavanul de sticlă și trag aer în piept.
Tipul de lângă mine citește și râde. Dă paginile rapid, se oprește și râde iar. Îl văd în fiecare zi. Același hanorac gri, aceeași blugi tociți, aceeași putoare ascuțită de cafea, țigări și transpirație. Citește, de fiecare dată, despre nazism. Și râde.
Tipul din față e la Istorie. Mi-a zis la un moment dat, când m-a văzut că citesc Tismăneanu. Nu sunt și eu la Istorie? Nu.
Aceleași fețe zi de zi. Se așază în aceleași locuri. Ne întâlnim pe stradă, în drum spre bibliotecă, și ne zâmbim. Știu turele bibliotecarilor, cine e după- amiază. Săptămâna asta e tipul. Când apare o față nouă simt că-mi invadează cercul intim.
Nu știu de ce îmi fac licența pe mitologie politică, puteam s-o fac pe comportamentul oamenilor în bibliotecă.
