V-ți întrebat vreodată cui aparține economia României? Cine are banii și, prin urmare, măcar puterea de impunere a deciziilor, dacă nu decizia direct? Ei bine, un răspuns vine de aici: În economia România, funcționează 44.575 grupuri de întreprinderi, dintre care 5.248 de grupuri de întreprinderi rezidente şi 39.327 de grupuri de întreprinderi multinaţionale (60 controlate din interior, respectiv 39.267 controlate din străinătate).
Acum, ca să clarificăm, un grup de întreprinderi reprezintă mai multe firme (filiale) conectate la una care le conduce. Iar din datele furnizate de INS, și valabile pentru 2013, aproape 90% dintre grupurile de întreprinderi din economie sunt multinaționale. Firesc, avem o economie de piață liberă (măcar teoretic) și deschisă globalizării.
Ce e rău în povestea asta e că doar 60 dintre multinaționalele prezente în România iau decizia la nivel local. 60 din aproape 40.000!
Cu alte cuvinte, restul dansează după cum se cântă la sediul central sau la un sediu regional, unde particularitățile unei zone nu sunt cunoscute sau înțelese. Mai mult, și mai grav, de aici apar și probleme de competitivitate.
Alea despre care perorează, de atâția ani, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu și epigonii săi. „Vreți salarii ca nemții, munciți ca nemții”. Ce vrea să spună Isărescu e că ar trebui să avem competitivitatea germanilor, profitabilitatea lor, ca să avem pretenția să câștigăm cât ei. Și dacă are parțial dreptate, restul, care rămâne și e eronat, e mai mare. Sau mai important.
Câteva exemple pentru clarificare. Mercedes, multinațională germană, are trei fabrici în România. Controlate de la Stuttgart. Fac cutii de viteze printre altele. Credeți că Mercedes cumpără de la propria filială autohtonă cutiile de viteze la prețul pieței? Ha! De vândut, însă, le vinde „îmbuteliate” în celebrele mașini care se montează în Germania. Unde e munca? În România și la ceilalți furnizori. Unde e competitivitatea și profitabilitatea? La Stuttgart.
Sau, din explicațiile lui Adrian Rădulescu, fost secretar de stat la ministerul Agriculturii. „Dom’le, vine o multinațională la noi. E foarte bine, vine cu know how, cu utilaje, avem ce învăța de la ei. Ce e rău e că filiala de aici vinde la un preț minuscul, cu un profit de câteva procente, producția la firma mamă. Iar aia o valorifică. Profitul se duce acolo, noi ne alegem cu ceva impozite. Oricum, momentan nu avem ce face.”
E, cam asta e problema cu competitivitatea. Poate n-om fi noi cei mai harnici pământeni, dar nici loazele planetei nu suntem. Ne vedem uneori așa, dar asta e o prostie la fel de mare ca cea în care ne credem Feți Frumoși din Lacrimă. Suntem ca toți ceilalți și tragem să ne eliberăm de tarele a 50 de ani de comunism și învârteală, venite după ce abia scăpasem de tarele a 110 ani sub fanarioți.
Cine ține ghidonul
Cea mai mare parte a grupurilor de întreprinderi din România îşi desfăşoară activitatea în comerţ, industria prelucrătoare sau construcţii. Mai clar, INS a identificat cel mare procent de grupuri de întreprinderi în secţiunea comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (31%), secţiunea construcţii (13%), secţiunea industria prelucrătoare (11%).
Rezultatele anului 2013 indică faptul că, în funcţie de ponderea numărului de salariaţi, pe primul loc se află subgrupurile de întreprinderi controlate de persoane juridice sau persoane fizice din Germania (15,6%), pe locul doi sunt cele controlate din Olanda (12,6%), iar pe locul trei sunt cele controlate din Austria (11,4%).
În funcţie de ponderea numărului de salariaţi în total grupuri de întreprinderi multinaţionale controlate din străinătate, subgrupurile de întreprinderi controlate din Germania predomină în industria prelucratoare (7,4%), în secţiunea comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (2,5%) şi în secţiunea activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (2,4%).
În privinţa subgrupurilor de întreprinderi controlate din Olanda, 4,8% se regăsesc în industria prelucrătoare, 2,3% în secţiunea comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor şi 1,5% în secţiunea informaţii şi comunicaţii.
Subgrupurile de întreprinderi controlate din Austria domină în industria extractivă (2,8%), în secţiunea comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (2,4%) şi în secţiunea industria prelucrătoare (2,4%).
Și aici e nevoie de ceva explicații. Germania, marele nostru model, este clar țara pentru care România lucrează. Și asta nu e rău. În special în industrie, majoritatea companiilor rămase fac un felde lohn, producție de subansamble, pentru marile grupuri germane. Asta, dincolo de profitul plecat, înseamnă și transfer de know how, de tehnologie, poate și de ceva etică a muncii.
Apariția Olandei e haioasă. De fapt, nu prea sunt companii olandeze în România, ci offshore-uri, multe ale unor români, provenite din Olanda, unul dintre paradisurile fiscale europene, alături de Irlanda, Luxemburg și, până de curând, Cipru, dar cum dreptatea nu e pentru căței, ciprioții își cam pierd locul. De aia apare Olanda în mai toate topurile investițiilor în economie. De fapt, marele lor merit e că găzduiesc niște căsuțe poștale.
În fine, Austria este mereu vârful de lance al Occidentului pe piețele noi de pe continent. Ăsta e rolul lor. întâi apar austriecii, abia apoi germanii, francezii, englezii. Austria e degustătorul imperial când vine vorba de investiții :). Iar cu ocazia asta mănâncă și gura lor ceva.
Unde e, de fapt, problema
La noi. Mai îngrijorător decât numărul mic de multinaționale controlate local e numărul mic de grupuri românești. Doar ceva mai mult de 10% din total, cu forță financiară redusă. Dacă am avea mai multe companii precum Dedeman, AdePlast sau Farmec, România ar sta altfel.
Cum politicienii, administratorii țării din ultimii 25 de ani, au crescut economia (partea ei autohtonă) în regim de vasalitate, pe modelul – tu îmi dai șpagă, eu îți dau contracte din banii proștilor – e firesc că nu prea avem companii locale cu adevărat mari.
Nu faptul că am ajuns subsidiară a Germaniei e problema, ci că nu putem dezvolta afaceri românești de mare putere, care să se extindă regional, să ne impună interesele în exterior, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în Polonia. Iar acum e cam târziu, trebuie să ne bazăm și să-i susținem pe cei care sunt pe cale să reușească. Alții e greu să mai apară, poate doar în tehnologie, deși aici companiile apar și dispar peste noapte, iar banii vin tot din exterior.
sursa-http://www.businesscover.ro/
