de Denisa Nita
Abia deschid ochii de urdori. Am trei culori de marker pe mână, pix pe față, pete de cafea pe tricou, ciocolată între dinți.
Am adormit cu capul pe carte. Am visat că Kogălniceanu se plângea la mine de cenzura din presă. Și eu nu înțelegeam ce vrea de la mine.
Trag ștrampii pe mine. Trag a doua pereche. Maiou, tricou, bluză, pulover, haina. Plec la muncă. Chem liftu’, se duce la opt. Mai apăs o dată, se duce la șase.
…
Ies din bloc, vine vecinu’ de la trei. Dar de când nu m-a văzut! Dar ce fac, dar cum o duc, dar hai că mă conduce până în stație. Aoleu. De asta mă temeam.
Îl fură ăștia la întreținere. Mare nenorocită administratora. Da’ totul cu ajutorul lu’ frati-su. Ăsta îl înfundă. I-au băgat datorii din burtă. Da’ nu-i nimic, pac pac, că vorbește el cu avocat. Le-o trage! Cum a tras-o în poze și pe Alexandra Stan. Foarte faină ea. Acum nu prea îl mai bagă în seamă. Dar asta-i pentru că n-are timp. Altfel, ei doi, pff, se înțeleg de minune.
– Stai așa, să-ți explic!
Vine autobuzul.
