Isteria care a cuprins ”occidentul” european-isterie generată în principal de elitele birocratice de la Bruxelles, a căror inepție arogantă atinge culmi nebănuite-la vestea că Syriza poate câștiga alegerile anticipate din Grecia și poate forma noul guvern este ridicolă. Și periculoasă. Ridicolă, pentru că Syriza nu este, cu adevărat, nici partid radical, nici anti-sistem, nici irațional-extremist. Nu, Syriza este un partid realist, care funcționează ca supapă socială. Bruxell…esul ar trebui să zică bogdaproste că grecii aleg Syriza.
Victoria Syriza are o cu totul altă semnificație: este un vot de blam dat noii Europe germane și politicilor impuse, cu o superbă imbecilitate, de Berlin celor 27 de state membre. Pentru că al douăzeci și optulea, Germania, este popa: zice, nu și face ceea ce zice. Această ipocrizie a politicii economice germane, impusă de madam Merkel, și care a însemnat, printre altele, și o golire de conținut a democrației, a produs multă suferință socială. Nu doar în Grecia, ci peste tot în Europa.
Acum această politică și-a atins limitele, și pune în pericol ansamblul Uniunii Europene. Nu e vorba doar de schimbarea din Grecia, unde, firesc, pendulul politic trece în partea stângă, ci de o schimbare care cuprinde întreaga UE. Peste tot încep să apară alternative la actualele partide, de stânga sau de dreapta, toate exprimând profunda nemulțumire față de capitularea națiunilor lor în fața Diktatului german.
Culmea este că totul se petrece pe fondul unei mai mari nevoi de Europa. Care înseamnă, nu cum vrea Berlinul, noi cedări de suveranitate, ci noi măsuri de natură economică și socială, care să ducă la crearea de noi locuri de muncă, creșterea puterii de cumpărare, reducerea polarizării sociale, noi drepturi și libertăți cetățenești, mai multă democrație.
Panica nu este a națiunilor, ci a unor elite, care-și văd puse în discuție privilegiile exorbitante, și pe deplin nemeritate. Aceste privilegii nu puteau dura la nesfârșit. Schimbarea e bună, cu o condiție: partidele ca Syriza să nu cedeze la presiuni, și să nu se plieze pe interesele acestor elite, din dorința de a fi ”acceptate” de ele. S-a mai văzut asta, în anii 80 ai secolului XX, cu PCF și PSF, respectiv cu PCI.
Dacă nu vor lăsa alternativa să funcționeze, elitele despre care vorbeam se condamnă la dispariție. Pentru că lipsa totală de alternativă nu poate fi o soluție, vezi ceea ce se întâmplă acum pe scena geo-politică. Schimbarea tot va avea loc. Doar că va fi extrem de violentă, anarhică, și nu va folosi nimănui. Mă tem că alegerea lor este deja făcută: nicio schimbare. Ceasul bombei sociale ticăie…
