Nu știu câți s-au întrebat:
• cum se proiectează o biserică
• cine o proiectează
• cum ține pasul economia cu atâtea biserici care se construiesc?
Răspunsul e simplu. Biserica nu ține cont de economie și mai ales o biserică nu este proiectată de cineva, ci se proiectează singură, alegându-i pe cei vrednici să îi dea formă.
Proiectul unei biserici vine prin relevație sau nu? Nu există încă dovezi incontestabile în nicio direcție, dar dacă ar veni prin revelație aș fi ușor dezamăgit de asta, prea seamănă toate între ele. Ce știu cu certitudine, în schimb, e că nu oricine e potrivit pentru asta.
Pe lângă toate rigorile pe care religia și datina strămoșească le impun, este vorba și de apropierea proiectantului de biserică. Pe durata întregului proces, alesul va lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de planșeta aurită și în prealabil sfințită de către preasfințiile lor, cei care au primit viziunea și în urmă unui conclav au hotărât cui să încredințeze punerea în formă a bisericii.
Și viziunea… viziunea nu vine oricum, nu vine la oricine. Vine la cei cu inimă curată care doresc creștinește biserica, în urma unei perioade îndelungi de post negru și rugăciune. Și nu vine ca o apariție singulară de care necredincioșii să se îndoiască, vine în aceeași noapte în visul mai multor preoți, pentru ca ulterior miracolul să poată fi confirmat.
Și Alesul… Well, nu e treabă ușoară nici aici. Nimic nu e la voia întâmplării. Alegerea se face dintre enoriașii Bisericii, dintre aceștia se iau cei practicanți, apoi se triază în funcție de faptele bune, contribuții, procentul de păcate pe an, etc., până rămân 7. Aceștia 7, cu pregătire în domeniu toți bineînțeles, protopopi dr. arh., trec printr-o perioadă de încercări precum: întoarcerea celuilalt obraz de 70 de ori câte 7 consecutiv, recitarea celor 10 porunci contra-cronometru, 100 m mătănii etc.
Și în fine, rămâne unul singur. Acesta trebuie să țină cont și să cunoască pe de rost subtilitățile pe care un lăcaș sfânt trebuie să le aibă.
Vorbind de rigori și subtilități trebuie amintite câteva dintre exigențele Bisericii cerute prin revelație:
- Acoperișul bisericii trebuie să aibă cel puțin 7% cruci din suprafața lui totală.
- Apa sfințită necesară pentru spălarea mâinilor, nu poate să se scurgă la rețeaua locală de canalizare, în acest scop fiind necesară montarea unor rigole suplimentare care să ghideze apa până în țărâna sfântă.
- Construcția întreagă nu are toaletă. Deloc. Nici măcar la subsol, cu acces din exterior. Am spus nu!
- Erorile eventuale ce pot apărea pe șantier sunt considerate intervenții divine și sunt binevenite.
- Subsolurile sunt de regulă foarte înalte pentru a putea adăposti o biserică provizorie care să funcționeze până când biserica este finalizată.
- Porțile trebuie să fie suficient de mari pentru a permite accesul îngerilor.
- Secțiunile de arhitectură pot fi date prin altar/crucifixuri doar cu acordul Patriarhiei.
Să ne fie cu iertăciune dar un lăcaș sfânt, un loc unde nici Duncan MacLeod nu poate ridica sabia, nu poate fi plămădit după regulamentele civile (laice), fiind necesare binecuvântări multiple până la punerea în operă. Acestea sunt doar câteva dintre cerințele speciale cu care se poate intersecta un biet coordonator de linii. Pentru fiecare lăcaș în parte pot exista reguli complet diferite, cerințe speciale, legislații speciale, finanțări speciale. Inima curată construiește cu încredere în planul cel mare, care este bun.
